Sărbători cu bine!

FIŢI GATA SĂ PRIMIŢI PE DOMNUL,
ÎN ZIUA SFÂNTULUI CRĂCIUN !
Vasile VOICULESCU
Colind I

Din mii de falnice regine
Ce stăpâneau peste pământ
A fost aleasă o fecioară
Să întrupeze Duhul Sfânt.
Sfioasă, blândă şi cuminte,
O biată fată din popor
A zămislit, necunoscută,
Pe marele Mântuitor.
Şi-n ieslea umedului Staul
Pe-un braţ de paie S-a născut
Acel ce-avea puteri să frângă
Păcatul greu de la-nceput.
Lăsând de-o parte împăraţii
Cei plini de oşti şi slujitori
Întreaga Domnului mărire
S-a coborât peste păstori.
El, Mesia Izbăvitorul
Trimisul Tatălui din Cer
S-a ridicat sub ocrotirea
Şi-n casa unui biet dulgher.
Căci harul pururi se revarsă
Pe cel sărac, cinstit şi bun...
...Fiţi gata să primiţi pe Domnul
În ziua Sfântului Crăciun
Colind II

Trup, tu dormi ?
Somnul te paşte?
Suflete, scoal' şi cunoaşte
Luminos prunc că se naşte
Din palatul Treimii
In peştera inimii
Dar pruncul cine mi-i?
E Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maica sfântă-n braţe ţină-L,
Sfântul Duh cu drag alină-L,
Ingerii cu raze-nchină-L.
Eu nu dorm, trupul lin spune,
Ci-ncleştat de-o grea minune
Stau în mută rugăciune.
Să mă mişc nu se cuvine,
Ci cu harul care vine
Raiul tot se află-n mine.
Colind III

În coliba întunecată
Din carne şi os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge,
Ci El însuşi, trup şi sânge,
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut Cer strălucit
Pe bolta de mărgărit
Iar în ea soare şi stele
Cu Arhangheli printre ele.
În mijloc Tron luminos
Şi pe el, Domnul Hristos,
Care mult se bucura
Duhul Sfânt s-alătura
Şi acolo rămânea
Şi acum şi pururea.
Şi noi Doamne, ne-am sculat
Colibele am curăţat
Uşi, ferestre, toate-s noi
Doamne, intră şi la noi !
Simplicitate

Păstorii au văzut lumina
Şi cei dintâi au alergat…
N-au stat să caute pricina
Ci umiliţi s-au închinat.

Târziu, când cei trei Magi sosiră,
Cu ochii sus la Steaua lor
Nedumeriţi se sfătuiră…
Şi întrebară pe-un păstor.

De nu le vrea ciobanul bine
Şi-n staul nu-i călăuzea,
n-ar fi ştiut cui să se-nchine
căci copilaşu-n fân dormea.

Dragă tată,

Iartă-mă te rog că nu ţi-am scris de prea multă vreme şi uite că acum îmi este foarte greu să mă adun şi să-ţi scriu ce simt.
În seara asta la ora 23 şi 45 de minute se împlinesc 40 de zile de când ai scăpat de suferinţa de ani şi ani pe care ai suportat-o ca un adevarat soldat care a dus bărbăteşte bătălia cu viaţa şi chiar dacă fizic nu mai eşti cu noi, eu ştiu că moartea nu te-a invins, că nu ea a cîştigat lupta finală.
Ce aş putea să-ţi spun important din ceea ce simt şi tu să nu sti? Acum cîteva zeci de minute am primit de la D pozele de la priveghiul tău şi cele de după inmormântare şi mă doare sufletul că am mai multe poze cu tine de la priveghiul tău decât cu tine in viaţă, iartă-mă Doamne! dar cât de trist este lucrul acesta.
Te-am iubit tăticule drag şi dacă nu ţi-am arătat îndeajuns, acum regret; consolarea o găsesc în faptul de a-ţi putea vorbi în gând în oricare moment ştiind că tu îmi cunoşti gândul şi-l inţelegi.
Pot să spun cu mâna pe inimă că dacă mă doare despărţirea de tine, că n-o să mă mai cuprinzi în braţele tale iubitoare, că n-o să mă mai duci de mână (mâinile tale mari, mîngâietoare, ocrotitoare)(la propriu şi la figurat) prin viaţă, că o să-mi fie cumplit de dor de vocea ta dragă şi chiar dacă voi tresări ori de câte ori voi vedea o persoană care printr-un amănunt mi te va aduce în gând şi o să cred că a fost un vis urât moartea ta, chiar dacă de acum voi aduna doar amintiri despre tine şi nu amintiri cu tine, toate le pot înţelege şi o să le trec cu bine, cînd ştiu că tot de atâtea zile a încetat suferinţa ta fizică ce ai indurat-o ca un martir. Oameni care să suporte atâţia ani de suferinţă fizică, foarte mulţi în care nu te-ai plâns nimănui, se nasc pesemne foarte rar - tu vei rămâne pentru noi si prin asta un simbol. Iţi mulţumim pentru iubirea ta faţă de noi, pentru că ţi-a păsat de toţi şi de toate şi mai ales îi mulţumim lui Dumnezeu că te-a dăruit cu o inimă mare, dragul nostru, cel pe care prietenii l-au numit Szivem ( se citeşte "sivem" şi înseamna "inimă" in limba maghiară), nume ce l-ai onorat. Se spune că mărimea pumnului arată cât de mare este inima fiecăruia dintre noi, atunci cu adevărat ai avut o inimă mare şi iubitoare căci ţi-ai iubit inaintaşii, părinţii, surorile, fraţii, copiii, familia, nepoatele, nepoţii si strănepotul, iubirea ta a cuprins pe toţi oamenii (între care
ai iubit cel mai mult pe cei mici şi neajutoraţi), ţara aceasta cu istoria ei zbuciumată, locul natal, natura şi animalele şi în toate, conştient sau nu, l-ai iubit pe Dumnezeu, Cel care te primeşte in Sfintele Sale Braţe Iubitoare să te aline, să te legene şi să te odihnească.
Incă o dată scriu, te iubesc şi te iubim toţi, scumpul nostru tată Napolion,(Pol,sau Nonu sau Szivem, toate numele acestea sunt ale tale) mândria, rădăcina şi reazemul nostru pentru totdeauna şi-l rugăm şi noi pe Bunul Dumnezeu să ne ierte, să te ierte şi să te odihnească in pace! Amin.

Pe afara vopsit gardul... (stiti Dvs. continuarea)


Data actiunii: sambata 15 septembrie a acestui an de gratie, 2007.
Locul unde se petrece actiunea: Oficiul starii civile Iasi
Personaje principale: A.M. si R. care vin in fata ofiterului starii civile si a martorilor sa le fie intarit legamantul de dragoste pe viata
Personaje secundare, martorii fericitului eveniment: onorabilii parintii ei si-ai lui, maritii nasi si distinsii invitati
Narator: hestia


Dupa mai bine de o saptamana de vreme rece, chiar friguroasa, sambata 15 septembrie 2007 si-a aratat frumusetea inceputului de toamna in toata puterea cuvantului. La orele 16 suntem invitati sa luam parte la fericitul eveniment, casatoria civila a fostei noastre colege de birou A.M. cu R., la care am raspuns cu nedisimulata bucurie, caci cu adevarat este o mare bucurie sa te impartasesti din dragostea a doi tineri care-si unesc destinele pentru totdeauna, asa spera ei si noi le dorim asta din toata inima.
Locatia Oficiului starii civile din Iasi este foarte bine aleasa, in imediata apropiere a Pietei Unirii, nume cu greutate istorica pentru noi toti, intr-un fost palat construit in anul 1786 si care a fost sediul celei dintai primarii a batranului oras. Cladirea minunat restaurata acum catava vreme are doua intrari, una prin parc, iar cealalta este intrarea principala in zilele de lucru cand nu se oficiaza casatorii, amandoua foarte impunatoare.
La ora hotarata inceperii ceremoniei ne-am adunat in fata intrarii dinspre parc si intregul alai voios a pasit in anticamera.
N-as sti sa va spun in ce fel au fost impresionati cei din jurul meu, dar sincer va spun ca n-am vazut un decor mai prozaic acolo unde te asteptai cel mai putin sa-l gasesti - pe peretele din dreapta, aliniate ca la cazarma o serie de vechi fişete metalice, vopsite jalnic (poate erau de pe vremea construirii palatului, atunci doar valoarea istorica justifica prezenta lor in acest spatiu); in fata acestora o masa joasa, simpla, fara nimic pe ea, o sala de asteptare fara ferestre, luminata ca vai de lume, o atmosfera care numai nu incurajeaza infaptuirea unui act atat de solemn ca acela la care ne doream a fi partasi. (poate ca persoanele fara pic de imaginatie si respect fata de cei ce le trec pragul, care au ingramadit ca-ntr-o magazie acele fişete, sa vrea ca cei ce nu sunt prea siguri de sentimentele lor sa se intoarca din cale, mai stii?).
Dupa ce-am fost invitati sa trecem in sala de ceremonii in care se oficiaza cununia civila a tuturor celor ce doresc s-o faca, iata ca in loc sa ridicam ochii spre d-na ofiter de stare civila, trebuie sa ni-i indreptam in jos sa nu cadem caci cateva trepte ne intrerup brusc inaintarea si ne obliga sa ne smerim. Cei doi tineri au fost chemati in fata, li s-au alaturat parintii si nasii, iar noi, invitatii, ne-am grupat in apropierea lor.
D-na ofiter de stare civila statea cu spatele la singura fereastra acoperita de jaluzele verticale (care se potriveau ca nuca-n perete decorului) si repeta ca un mecanism pe jumatate stricat, cu o voce mica, obosita de cate cununii oficiase pe parcursul zilei, cuvenitele pasaje din lege dupa ce s-a asigurat ca "de buna voie si nesiliti de nimeni…" s.a.m.d., in timp ce se auzea in surdina marsul nuptial. (colega noastra A.M. a marturisit dupa cateva saptamani ca nici n-a auzit sa se fi cantat ). Dupa terminarea ceremonialului am alergat catre intrarea din fata unde i-am asteptat pe miri sa treaca pe sub bolta de flori "construita " adhoc, i-am felicitat pe tinerii insuratei, toate in mare viteza, ca trebuia sa lasam locul perechii urmatoare care urma sa treaca prin aceleasi furci caudine ca si cea dinainte, prin aceasta locatie in care romantismul a murit inainte de a se naste, cum se mai spune.

Minuni in vremea noastra
Recunoasteti ca sunteti incitati de acest titlu? Cred ca va ganditi ca o sa fac referire la vreun eveniment neobisnuit petrecut de curand, in zilele de sarbatoare, legat de numele Sf Cuvioase Parascheva. Mi-ar fi placut sa pot sa va impartasesc o atare minune.
Ce urmeaza sa va spun este despre cu totul si cu totul alt subiect, care pe unii dintre noi ne "arde" in mai multe feluri.
Au trecut zilele fierbinti de vara, toamna isi facea simtita prezenta si angajatii RAJAC (si/sau cei de la CET), inarmati cu masini de taiat asfalt, tirnacoape si lopeti, au inceput atacul asupra cartierului Alexandru Cel Bun, descoperind ochilor toata increngatura de tevi ce statea cuminte ascunsa de privirile noastre curioase. Nimic deosebit pana acum. Sigur ca nu-si puteau face treaba cand era bine si cald afara, au fost nevoiti sa astepte ploile aducatoare de racoare binecuvantata, ceea ce au si facut.
Vedeti doar ca timpul a trecut si a tot trecut ( ce altceva putea sa faca?) si a venit frigul si au inceput problemele pentru locatarii blocurilor in apropierea carora se incerca timid inlocuirea tevilor de alimentare cu apa calda si cu caldura pentru cei ce inca sunt racordati la sistemul centralizat de furnizare a apei calde si a agentului termic pentru incalzire (atat de timid incat acum ca a inceput sezonul friguros, pe langa pretul marit al gigacaloriei vom plati si pierderile cauzate de faptul ca tevile nefiind acoperite se racesc mult mai usor, o alta "metoda" a celor care ne impun sub diferite forme cheltuieli tot mai mari).
Locatarii blocului in care si mama mea locuieste, au mai primit o lovitura sub centura pentru ca tocmai cand incepusera gradele din termometre sa plece ca pasarile calatoare spre tinuturi mai calde, li s-a luat gigacalorimetrul spre verificare metrologica, asa ca era un motiv determinant sa nu poata primi caldura.
Iaca mare minune, puteti spune ca la noi acestea sunt in nota obisnuita, totdeauna se pune caruta inaintea cailor, ce mare branza?
Eheeei, alta e minunea, ca dragii angajati ai RAJAC (sau CET) au schimbat tevile de apa calda ale unui bloc in care toti locatarii si-au pus centrala de apartament! Haaaaaaaaa! Haaaaaaa! Stiu din sursa sigura, de asta ma incumet sa va spun cum merg lucrurile pe la noi.

Pe afara vopsit gardul...(stiti Dvs. continuarea)


Data actiunii: sambata 15 septembrie a acestui an de gratie, 2007.
Locul unde se petrece actiunea: Oficiul starii civile Iasi
Personaje principale: A.M. si R. care vin in fata ofiterului starii civile si a martorilor sa le fie intarit legamantul de dragoste pe viata
Personaje secundare, martorii fericitului eveniment: onorabilii parintii ei si-ai lui, maritii nasi si distinsii invitati
Narator: hestia


Dupa mai bine de o saptamana de vreme rece, chiar friguroasa, sambata 15 sept. 2007 si-a aratat frumusetea inceputului de toamna in toata puterea cuvantului. La orele 16 suntem invitati sa luam parte la fericitul eveniment, casatoria civila a fostei noastre colege de birou A.M. cu R., la care am raspuns cu nedisimulata bucurie caci cu adevarat este o mare bucurie sa te impartasesti din dragostea a doi tineri care-si unesc destinele pentru totdeauna, asa spera ei si noi le dorim asta din toata inima.
Locatia Oficiului starii civile din Iasi este foarte bine aleasa, in imediata apropiere a Pietei Unirii nume cu greutate istorica pentru noi toti, intr-un fost palat construit in anul 1786 si care a fost sediul celei dintai primarii a batranului oras. Cladirea minunat restaurata acum catava vreme are doua intrari, una prin parc iar cealalta este intrarea principala in zilele de lucru cand nu se oficiaza casatorii, amandoua foarte impunatoare.
La ora hotarata inceperii ceremoniei, ne-am adunat in fata intrarii dinspre parc si intregul alai voios a pasit in anticamera.
N-as sti sa spun in ce fel au fost impresionati cei din jurul meu dar sincer va spun ca n-am vazut un decor mai prozaic acolo unde te asteptai cel mai putin sa-l gasesti: pe peretele din dreapta, aliniate ca la cazarma o serie de vechi fisete metalice, vopsite jalnic (poate erau de pe vremea construirii palatului, atunci doar valoarea istorica justifica prezenta lor in acest spatiu) in fata acestora o masa joasa, simpla, fara nimic pe ea, o sala de asteptare fara ferestre, luminata ca vai de lume, o atmosfera care numai nu incurajeaza infaptuirea unui act atat de solemn ca acela la care ne doream a fi partasi. (poate ca persoanele fara pic de imaginatie si respect fata de cei ce le trec pragul, care au ingramadit ca-ntr-o magazie acele fisete, sa vrea ca cei ce nu sunt prea siguri de sentimentele lor sa se intoarca din cale, mai sti?).
Dupa ce-am fost invitati sa trecem in sala de ceremonii in care se oficiaza cununia civila a tuturor celor ce doresc s-o faca, iata ca in loc sa ridicam ochii spre d-na ofiter de stare civila, trebuie sa ni-i indreptam in jos sa nu cadem caci cateva trepte ne intrerup brusc inaintarea si ne obliga sa ne smerim. Cei doi tineri au fost chemati in fata , li s-au alaturat parintii si nasii iar noi invitatii ne-am grupat in apropierea lor.
D-na ofiter de stare civila statea cu spatele la singura fereastra acoperita de jaluzele verticale (care se potriveau ca nuca-n perete, decorului) si repeta ca un mecanism pe jumatate stricat, cu o voce mica, obosita de cate cununii oficiase pe parcursul zilei, cuvenitele pasaje din lege dupa ce s-a asigurat ca “de buna voie si nesiliti de nimeni…”, samd, in timp ce se auzea in surdina marsul nuptial.( colega noastra A.M. a marturisit dupa cateva saptamani ca nici n-a auzit sa se fi cantat ). Dupa terminarea ceremonialului am alergat catre intrarea din fata unde i-am asteptat pe miri sa treaca pe sub bolta de flori “construita “ adhoc, i-am felicitat pe tinerii insuratei, toate in mare viteza ca trebuia sa lasam locul perechii urmatoare care urma sa treaca prin aceleasi furci caudine ca si cea dinainte, prin aceasta locatie in care romantismul a murit inainte de a se naste cum se mai spune.

Zambiti, va rog!

Dupa ce v-am intristat cu un subiect serios referitor la politica, iata ca azi mi-am propus sa va readuc zambetul pe buze povestindu-va o intamplare nostima din vremea in care eram angajata la o firma mare si lucram intr-un birou alaturi de cinci colege si un coleg de birou si aveam sefa de birou, pe d-na V.( sa-i zicem). N-o sa va povestesc in ce consta munca noastra, ca nu cred ca v-ar interesa dar tin sa va spun ca ne comportam la birou ca niste colegi normali intre care puteau exista relatii de prietenie, unii chiar ne aveam ca fratii si ne permiteam intre noi mici glume nevinovate de cele mai multe ori, care ne faceau sa fim mai destinsi dupa exploziile de ras ce se starneau adesea.
Intr-o buna zi, colegul nostru P., care era de cele mai multe ori initiatorul glumelor, s- a adresat colegei L. cu rugamintea ca aceasta sa iasa din birou, sa inchida usa si sa-l intrebe cum sta dupa usa. Zis si facut, L. a iesit din birou si de dincolo de usa, a intrebat:”P., cum stau?”. Raspunsul lui P. a fost ferm si la obiect:”ca o proasta!” insotit de un cor de rasete ale celor care am fost pe faza si am inteles ce se intamplase si cum cazuse L. in plasa intinsa de P.
Gluma nu s-a incheiat atunci, colega noastra L. ne-a povestit a doua zi , cum s-a dus acasa si s-a “razbunat” pe sotul ei trimitandu-l dupa usa si punandu-l s-o intrebe “cum stau L.?”, la care evident ca i-a spus ca sta “ca un prost” si pentru ca sotul lui L. s-a suparat de gluma nevinovata, aceasta i-a povestit ce a patit la randul ei la serviciu cu colegul P. Sigur ca ne-am distrat multa vreme pe tema asta si daca voiam sa ne amintim de gluma, spuneam imediat: “P. cum stau?” si biroul rasuna de rasetele noastre.

Fatarnicie, numele tau e politica
Uitandu-ma aseara la tv pe un post la care se faceau comentarii pe marginea filmului “Ticalosii” regizat de Serban Marinescu si regretand ca nu am stiut din vreme ce subiect era pus in discutie, ca sa urmaresc ce spun invitatii d-lui Mihai T, protagonisti ai filmului, actori si o actrita, regizorul, un ziarist si un politician, fost presedinte al PNL (nu dau numele lor aici). O sa va spun doar ca discutia ce se voia o analiza a filmului, a alunecat treptat si s-a transformat in “analiza democratiei” pe care o proclama sus si tare politicienii indiferent de partid in viata noastra cea de toate zilele.
Ce ne spune DEX spre intelegerea noastra, a celor ce nu facem politica dar pe care ne afecteaza punerea in practica a politicilor celor de la conducere si anume ca, democratia asta, dragii mei e o “formă de organizare şi de conducere politică a societăţii, care proclamă suveranitatea poporului.”O!!!!!!!!! Unde am mai auzit noi acestea? Vai, nu se poate, stati sa vedeti ce inca mai zice, cartea asta e aur curat nu alta!, cum ca democratia mai inseamna si “forma de guvernare a statului bazata pe separatia puterilor si pe votul universal”, va mai spun ceva si cu asta va dau gata, ca democratia poate fi si o ”metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la luarea deciziilor importante".
Pana aici teoria e frumoasa si de noi stiuta dar cu practica sa vedem cum stam (stam ca nu inaintam deloc): scopul politicii si a politicienilor evident, este si trebuie sa fie cucerirea puterii pentru a face sa functioneze legile care guverneaza democratia si mijlocul de a accede la putere care este? Castigarea voturilor si nu ale celor care sunt deja inregimentati in vreun partid, ca acelea se stiu in dreptul caror partide sau politicieni reprezentativi vor fi luate in calcul, ci ale celor fara de partid, ca mine si e mare numarul celor ca mine, al celor care devenim la fiecare ciclu electoral tinta celor care ne conduc si a celor ce vor sa ne conduca in viitor.
In timp ce ascultam parerile invitatilor d-lui Mihai T, ma gandeam ca politicianul care este in varful piramidei partidului din care face parte, si electoratul tinta, seamana cu doua personaje, EL= politicianul si EA=electoratul, sa zicem, EL care vrea s-o cucereasca pe EA (numai ca de regula sunt mai multi “EL” care vor s-o cucereasca pe EA) ca sa obtina nepretuitele voturi si incepe o perioada de curtare, numita campania electorala. Toti EL, fara exceptie, incep sa faca uz de armele de seductie care le sunt la indemna, de ipocrizie, falsitate, atitudine prefacuta, duplicitate, cu alte cuvinte toti sunt fatarnici, isi arata “iubirea” si intelegerea fata de Ea fara de care nu poate trai nimeni (ca politician bineinteles), fac promisiuni care mai de care mai “utopice” privind viitorul comun, fac “frumos” in fata EI pana o aduc acolo unde doresc, la urne sa “semneze” validarea investirii cu putere pentru EL= politicianul. Dupa aceea urmeaza o perioada in care sigur ca EL nu-si poate tine cuvantul dat fata de EA (pentru ca e de vina EL, cel dinainte care a fost in ciclul electoral precedent, care la randul lui nu a facut ce a promis) si urmeaza o convietuire cu convulsii dupa care la sfarsitul perioadei electorale, de obicei se pronunta "divortul" dintre EL si EA si un alt EL ii castiga “inima”(cititi voturile) EI la urmatoarele alegeri. Dupa modelul mai sus descris, viata particulara a politicienilor care sunt la putere sau care au fost la putere s-ar putea rezuma la un lung sir de casatorii esuate, politicieni care pe masura ce inainteaza in varsta au sotii din ce in ce mai tinere si se adreseaza “cu succes” unui electorat din ce in mai imbatranit.
Unii invitati au spus ca nu cred in dorinta de schimbare a politicienilor si nici in puterea electoratului de a schimba ceva atata timp cat partidele horatasc listele cu
reprezentantii lor care sa fie votati si cat cei care aleg nu au alta solutie, caci votul uninominal nu este (din motive pe care le intelegem bine) in practica electorala, mai ales si pentru faptul ca partidele de la putere si politicienii traiesc intr-o lume iar electoratul in marea lui majoritate in alta lume, paralela.
Parlamentul si Camera Deputatilor au ajuns in zilele noastre sa fie cele mai ravnite “statiuni de odihna si tratament”, unde tratamentul se face la bufet si odihna in plenul sedintelor (prin rotatie sa nu fie batatoare la ochi).
Dar ia sa mai lasam deoparte critica, dat fiind faptul ca acesti oameni ne-au aratat ca se poate muncii pana la atingerea scopului cu foarte multa tenacitate, ceea ce nu e un lucru de ici de colea, sa le urmam exemplul, apoi sa scriem pe cartonase pe care sa le agatam de clantele usilor ca la tinerii insuratei ce-si petrec luna de miere la hotel “ Do not disturb, please!” caci aceasta odihna e platita din greu pe bani publici (cui ii pasa de banii publici cu adevarat?), ca poate, cine stie? roata vietii se invarte si candva ne vom bucura prin reprezentantii nostrii de acest “Dolce far niente” pe viata, sa le susuram la ureche un cantecel de leagan "politichie, politichie draga-mi esti tu mie!" si sa le dorim tuturor:
Somn usor si odihniti-va bine, pana la campania ce vine!

Familia mea ( puteti citi romanul) nu se teme de globalizare

Fiti atenti ce tema grozava si adeseori catalogata ca fiind foarte vasta mi-am ales azi. Nu o s-o studiez decat din punctul de vedere care-mi afecteaza familia si anume acela ca o sa devenim curand poligloti (ei as! vrea eu). Majoritatea membrilor familiei mele, destul de numeroasa dealtfel (pot sa spun neamul meu), cunoaste “aproximativ” doua limbi de circulatie internationala, franceza si engleza, pe alocuri germana.
De 15 ani studiem cu osardie limba spaniola dupa ureche in diversele ei forme cel mai bine reprezentata de telenovelele mexicane, sud-americane si spaniole dar nici limba portugheza (cea vorbita in Brazilia) nu ne este cu totul straina.
Astfel multi dintre copiii nostri si rude apropiate s-au hotarat sa invete limba la ea acasa, fratele meu cel mai mic studiaza de ani buni engleza-americana la NY impreuna cu toata familia lui, fiica mea limba germana, o nepoata greaca, altii cipriota, spaniola, italiana, portugheza si se pare ca mai au mult de invatat ca nu se hotarasc sa se intoarca acasa, s-ar putea sa fie un studiu care sa dureze toata viata, ca sa zic asa.
Sora mea mai mica M. are abilitati de comunicare in limba chineza in care “interpreteaza” foaarte frumos diverse cantece la cererea audientei, la aproape toate petrecerile de familie si care ne-ar dezamagi profund daca nu si-ar drege glasul cu putina bere sau nitelus alcool ca sa poata lua cu succes sunetele acute. Am aflat din surse demne de incredere ca aceasta limba mai mult se canta decat se vorbeste.
Dupa cum va spuneam, familia mea nu se teme de globalizare si va dau chiar un exemplu concret: cand au venit musafiri din Grecia cu ocazia casatoriei nepoatei mele I cu un tanar grec, nici unul nu ne-am facut de rusine neamul, am “vorbit” de ne-au durut mainile si ne-am imbogatit vocabularul si cu cateva cuvinte grecesti.
P.S. are dreptate vio, am uitat sa vorbesc si despre limba turca in care un nepot de verisoara vorbeste ca in limba materna ca a terminat nu stiu ce liceu de prestigiu din bucuresti, cu predare in limba turca. Asta e.

Pisica mea e scriitor(easa)

Mitzy e numele pisicutei mele ce are ochii de smarald, nasuc cu mustacioara alba si o petisoara gri (chiar pe nasuc) care-i da un aer dragalas si nevinovat, cu blanita colorata in gri si alb si e incaltata cu botosei albi in care-si ascunde cu maiestrie gherutele cand mi se urca in brate. Harnicuta cum este se apuca imediat de tors. Aceasta pisicuta a fost o biata pisica vagaboanda cum sunt multe pe lume si careia-i place si azi, dupa 5 ani de cand a ajuns in casa mea, sa manance paine goala. Cand vorbesc despre Mitzy trebuie sa folosesc diminutive ca e o pisica de format mic, dac-o vede cineva crede ca e un pui de pisica si nu una matura pe care cu greu am scos-o din perioada de calduri. Ei bine, aceasta pisicuta a ajuns la mine, “unde-i cald si bine” sa-i tina de urat batranului, alintatului si inca jucausului meu motan Pussy care stapaneste casa mea de 13 ani si care, odata cu trecerea timpului incepuse sa devina gras si somnoros si nu-l mai interesau decat orele de masa ca trecea apoi pe program de somn. Pusyy e, cred, un metis ca are o blanita cu fir lung, e alb ca barba lui Mos Craciun, pe cand mosul fuma pipa, pe alocuri cu pete galben-portocalii, pe frunte parca are desenat un fluture iar ochii sunt de chihlimbar stralucitor. Am facut toti ai casei si cei ce vin in vizita la noi de nenumarate ori cunostinta cu ghearele lui Pussy (pot zice fara sa gresesc, cangi) caci el ca un adevarat stapan isi apara cu bravura teritoriul.
Lui Mitzy ii place sa se urce noaptea pe masa mea de lucru si daca uit un creion sau un pix s-ar putea sa-l mai descopar doar cu ocazia curateniei de sambata sau de vara, eventual de iarna pus “bine” de pisicuta sub vreun covor. Noaptea trecuta a “scris” din nou pisica mea ca am gasit pe jos un pix si chiar si vechea mea masina de calcul era pe jos. Banuiesc ca Mitzy a avut de facut niste socoteli numai ca nu a gasit pe ce sa noteze rezultatul si s-a lasat pagubasa.

Cutia de tabla

Veti zambi cu siguranta cand o sa va spun cum a reusit banala cutie de tabla de “Purina ONE” cu hrana pentru pisici sa-mi aminteasca de cutia MEA de tabla vopsita stralucitor, pe care-o duceam de maner (ce mi-a parut intotdeauna cam mic) si in care purtam zilnic (cand nu era vacanta, evident) pe strazile ce ma duceau la gradinita, pachetelul cu mancare invelit intr-un servet din panza frumos brodat si un nelipsit mar. Capacul era prins de cutie cu doua mici balamale (sa le zicem asa ca nu stiu de fapt cum se numesc acele puncte de prindere) care nu erau din cale-afara de rezistente dar daca una se strica era reparata usor cu un bold care se indoia sa nu iasa din locasul in care ar fi trebuit sa fie un mic nit.
Cam dupa acelasi principiu erau facute si penarele din tabla (am avut si penare din lemn) reparate in vremuri de restriste tot cu bolduri in care ma intepam cand umblam in ghiozdan dupa cate ceva.
Mi-am amintit acum si mi s-a facut dor de hartia albastru-inchis (care batea spre mov si era pe o fata lucioasa si pe cealalta , mata) in care inveleam cartile si caietele la fiecare inceput de trimestru cu atata grija, intai pe fata lucioasa pe urma pe cea mata(din lipsa de bani) si pe care lipeam etichetele cand pe mijloc, cand in coltul din dreapta sus, alta data in coltul din dreapta jos (sa nu fie monotonie, nu-i asa?), hartie ce-si schimba culoarea si capata franjuri pe margini pana la sfarsitul trimestrelor si care avea un miros inconfundabil.
E de vina primavara asta care a venit inca de asta-toamna de-mi vin de-a valma o multime de amintiri din vremea in care fugeam de la scoala cu colegii sa mergem la cules de toporasi ca trebuia sa facem”parfum” de toporasi ca de Paste mergeam fete si baieti cu stropitul si capatam oua de la care nu mai mancam decat galbenusul, care de la un moment dat ne cam statea in gat si ne apuca sughitatul.

intrebare

Stiu ca nu e o noutate in cele ce va scriu mai jos, ne-am obisnuit de ceva vreme, e adevarat ca nu prea multa, sa facem plata facturilor la banci sa castigam pe cat se poate fractiuni din timpul cel de toate zilele atat de pretios. Cum sa fac exceptie? Ei asta chiar nu intra in vederile mele! Unde mai puneti ca in Piata Voievozilor cea vestita s-a deschis un punct de lucru al bancii brd si fiind acesta chiar in drumul meu spre serviciu, intru fericita si ma postez in fata ghiseului sa achit functionarei fabuloasa suma de 150 lei si sa-mi iau cat mai repede de pe cap una din grijile lunare. Zis si facut, scot factura, o prezint frumos tinerei din fata mea si astept sa mi se elibereze cuvenita chitanta de incasare a sumei. Dar nu a fost o asteptare ca oricare cum sunteti tentati sa credeti, am un maaaare ragaz sa observ cu lux de amanunte cum arata tinerele ( caci sunt doua) din spatele ghiseului care au ecusoane pe care scrie cu litere de-o schioapa: operator ghiseu (sa nu confundam ghiseul cu tejgheaua): intai ca sunt frumoase de ar putea sa faca cu usurinta cariera in cinematografie, sunt machiate profesional, coafate, poarta o multime de bijuterii la vedere ce sa va mai spun de felul cum sunt imbracate, parca ar fi invitate la un dineu la palat. Nu va faceti griji, nu vorbeste invidia din mine, nu am nici varsta nici alte motive ascunse nu ma indeamna sa fac aceste mici precizari. Dupa cum va spun, fetele cele frumoase mi-au dat prea mult timp sa le analizez si asta pentru ca cea care era in fata tastaturii statea in picioare (o tanara novice care mi-ar fi trezit in alte conditii un sentiment de compatimire) si cauta cu disperare fiecare tasta sa treaca numele platitorului pe documentul de plata, timpul trece si eu incep sa transpir (in agentia brd e ingrozitor de cald) si imi pierd rabdarea ca este prea evident faptul ca frumusica din fata mea a intrat pe post nu datorita abilitatii ei de comunicare cu clientul si de utilizare a calculatorului. Colega din dreapta ei, e cea care o duce de mana sa nu se piarda in hatisul formularului ce se numeste prozaic chitanta. Urmeaza o intrebare de baraj: cum va numiti? Ii spun numele clientului romtelecom a carui factura vreau s-o achit, nu, se pare ca nu am inteles, trebuie sa-I spun numele meu. Nedumerita intreb daca trebuie sa vin cu CI in dinti, eventual si cu cineva de la politia comunitara sa ateste ca persoana care face plata sunt eu si nu cel al carui nume e trecut pe factura caci nu am inteles de ce intereseaza numele meu in aceasta problema. Raspuns: asa prevede formularul!
Bun, daca asa prevede formularul atunci ii spun, trece numele persoanei care e pe factura ca sa fie rubrica completata ca nu am de gand sa-mi dezvalui identitatea in fata onor operatoarei ghiseu si sa terminam odata.
O, va rog, aveti mare grija cand sunteti intr-o situatie asemanatoare sa va depuneti semnatura numai in partea dreapta a formularului ca eu asa am fost atentionata. Cand mi-am exprimat nemultumirea de felul in care cele doua prea dragute domnisoare si-au facut treaba, mi s-a spus verde-n fata ca daca nu-mi place n-am decat sa platesc cu cardul.
Nu le-am zis nimic dar ma tot chinuie o intrebare, daca toti platim cu cardul ele unde o sa-si mai etaleze nurii cand o sa se desfiinteze ghiseul?

plus-minus

Am scris azi intr-un "blog de bloc" care apare in Hotnews, un comentariu la un post al Doinei Popescu care se cheama "La pomul laudat":
"Incerc sa va relatez pe scurt ce mi s-a intamplat si mie in magazinul "Plus" din Iasi, care s-ar putea numi tot asa de bine "minus": primesc ca orice cetatean european, nu-i asa ? oferta magazinului pentru o saptamana in cutia de posta si, vai! ce bucurie! ce-mi vad ochii?, la oferta, crema de zi, respectiv de noapte cu Q10, Cyrasa la incredibilul pret de 4,59 lei (paralei, evident). Daca mi-a suras aceasta oferta?, raspunsul il poate da orice femeie, ei bine, da! mi-a suras dar numai atat ca la fata locului cand am ajuns in mare graba, n-am vazut nici locul unde ar fi trebuit sa se afle aceste creme, care se pare ca nici n-au fost.
Si cate asemenea pacaleli de zici ca e 1 aprilie in fiecare saptamana!
Semneaza, o potentiala cumparatoare care s-a bucurat pana la urma ca a facut o economie la punguta cu 2 bani dar cu timpul pierdut ce sa fac? Il trec la Plus?"