Zambiti, va rog!

Dupa ce v-am intristat cu un subiect serios referitor la politica, iata ca azi mi-am propus sa va readuc zambetul pe buze povestindu-va o intamplare nostima din vremea in care eram angajata la o firma mare si lucram intr-un birou alaturi de cinci colege si un coleg de birou si aveam sefa de birou, pe d-na V.( sa-i zicem). N-o sa va povestesc in ce consta munca noastra, ca nu cred ca v-ar interesa dar tin sa va spun ca ne comportam la birou ca niste colegi normali intre care puteau exista relatii de prietenie, unii chiar ne aveam ca fratii si ne permiteam intre noi mici glume nevinovate de cele mai multe ori, care ne faceau sa fim mai destinsi dupa exploziile de ras ce se starneau adesea.
Intr-o buna zi, colegul nostru P., care era de cele mai multe ori initiatorul glumelor, s- a adresat colegei L. cu rugamintea ca aceasta sa iasa din birou, sa inchida usa si sa-l intrebe cum sta dupa usa. Zis si facut, L. a iesit din birou si de dincolo de usa, a intrebat:”P., cum stau?”. Raspunsul lui P. a fost ferm si la obiect:”ca o proasta!” insotit de un cor de rasete ale celor care am fost pe faza si am inteles ce se intamplase si cum cazuse L. in plasa intinsa de P.
Gluma nu s-a incheiat atunci, colega noastra L. ne-a povestit a doua zi , cum s-a dus acasa si s-a “razbunat” pe sotul ei trimitandu-l dupa usa si punandu-l s-o intrebe “cum stau L.?”, la care evident ca i-a spus ca sta “ca un prost” si pentru ca sotul lui L. s-a suparat de gluma nevinovata, aceasta i-a povestit ce a patit la randul ei la serviciu cu colegul P. Sigur ca ne-am distrat multa vreme pe tema asta si daca voiam sa ne amintim de gluma, spuneam imediat: “P. cum stau?” si biroul rasuna de rasetele noastre.