Monday, March 5, 2012

Iubiri de(-o) primavara

Duminica 4 martie, o zi friguroasa, mohorata si cu foarte muuuuult vant. Stau in casa,


la caldura focului si din timp in timp (prea des, as putea sa spun), privesc pe fereastra, doar- doar voi observa mai repede decat cel mai performant aparat radio controlled, ceva schimbari de bine in starea vremii. Privelistea ce se desfasoara in fata ochilor nu-mi aduce nimic nou: prispa cu un scaun, pe care il impart pe rand cainele (fara nume al) vecinei si pisica Bella,


cu mitele noastre:
Mitzy,



Katy,




Willy




si mitele din vecini,




toate atrase de hrana ce le-o oferim din timp in timp si nu numai din aceasta cauza,
apoi curtea cu pomii si straturile de flori ce se ascund ochilor inca sub stratul gros de zapada si in fata, langa gard,



batranii salcami ce-si casca plictisiti gurile stirbe in asteptarea zecilor de grauri ce-si vor face cuib in scoarta lor primitoare.
E distanta marisoara intre casa si gard, ca acolo este gradina in care cultivam cateva feluri de legume pentru bucuria noastra si am crezut ca nu vad foarte bine cand mi-am aruncat ochii pe fereastra si am simtit ca asteptarea nu mi-a fost in zadar, da, am vazut primul graur sosit din migrare, la scorbura din salcam, acolo unde ii era cuibul anul trecut.
Cand am scris mai sus ca mitele vin la noi pentru hrana si nu numai, am vrut sa spun ca animalutele primesc mangaieri din partea noastra si o vorba buna si de asta cred ca ne cauta de mai multe ori pe zi, pentru ca au fost si zile in care nu le-am putut oferi celor din vecini mancare si ele continua sa vina in curtea noastra.
Azi de dimineata am fost suparata pe un motan pe care l-am botezat Ochisor,pentru ca are un singur ochi, pe celalalt l-a pierdut in vajnice batalii cu motanii din vecini, care dau iama prin "haremul lui" (asa crede el ca prea isi marcheaza teritoriul mereu) de mite pe motiv de "iubire de primavara", care se lasa negresit cu urmari (si cu urmasi). Lui Ochisor, (il puteti identifica in poza cu mitele din vecini, avand culorile asemanatoare cu ale lui Katy, pisica ce sta cu spatele in pozele respective, el aflandu-se in dreapta, jos) i-a cazut cu tronc Katy (pisica lui Mitzy) care nu a implinit inca 1 an si eu ca o stapana vigilenta, i-am dat cateva scatoalce lui Ochisor (pe care de altfel il suspectez ca ar fi tatal lui Katy ca prea seamana amandoi) s-o lasa in pace pe mandra. Mare gresala din partea mea, la cateva minute dupa incident, am vazut-o pe Katy tarandu-se pe burta si frecandu-si botisorul pe jos acestea fiind semne ca donsorica este in calduri, deci dornica de iubire si cu proxima ocazie urmeaza sa-mi cer scuze fata de Ochisor, administrandu-i o portie sporita de hrana.

Friday, February 25, 2011

PTC

Totul despre PTC - Ce sunt? Cum functioneaza? Cum castig?
Cu siguranta nu toti dintre cei care vor sa faca bani pe net au habar ce este acela un PTC. Ei bine PTC este prescurtarea de la “Paid To Click” care in romaneste s-ar traduce “platit pentru a da click”. Revenind la siteurile Paid To Click, trebuie sa stiti ca acestea vand reclama pe care voi o “clickuitzi” si astfel au bani sa-si plateasca membrii. Tot ce trebuie sa faceti pentru a avea de castigat de pe urma unui astfel de site este sa va faceti un cont la ei pe site si sa dati click pe linkurile pe care le gasiti in sectiunea Surf Ads sau View Advertisements(depinde de site). Pentru fiecare click trebuie sa asteptati 30-60 secunde in functie de fiecare site, dupa care va apare sus in coltul din dreapta scris ceva de genul 1 1368 . In acest caz trebuie sa da-ti click pe cifra 1 (numerele vor fi de fiecare data diferite dar te uiti la prima cifra (in exemplul nostru "1")sau o insiruire de 4 litere si dai click tot pe aceea litera din acel grup de 4. Acelasi lucru trebuie sa faceti pentru fiecare link in parte. Linkurile apar zilnic asa ca reveniti si a doua zi pentru a consuma portia voastra de clickuri. Toate siteurile PTC va ofera posibilitatea de a va mari castigurile invintand si alte persoane pe aceste siteuri. Pentru a face acest lucru trebuie sa promovati linkul vostru de referral care se gaseste, de obicei, in sectiunea “PROMOTE”(aici iara difera de la site la site). Referralii sunt persoanele pe care le convingeti sa se inscrie pe linkul vostru. Bineinteles, pentru a castiga mai mult, aceste persoane trebuie sa-si consume propria lor portie de clickuri. Cand ajungeti la suma minima de plata (payout), care difera de la un site la altul, puteti solicita transferul sumei (cashout) pe care o aveti in cont catre banca virtuala cu care lucreaza acel site PTC.

Aici aveti niste bannere si linkuri de la astfel de siteuri care le folosesc personal. La urma urmei nu aveti nimic de pierdut daca le folositi. Majoritatea din voi stati de multe ori in fata calculatorului si nu faceti nimic.
Deschide-ti cont pe www.onbux.com sau www.neobux.com

Wednesday, February 23, 2011

Inchideti ciclurile!!!!!

Intotdeauna este bine de stiut cand anume se termina o etapa din viata ta. Daca insiti a te mentine in ea dincolo de timpul rezonabil, iti vei pierde bucuria si simtul a ceea ce se afla in afara ei.
Inchide cicluri sau usi ori capitole. Important este sa le poti inchide si sa lasi in urma momente ale vieii, momentele care se incheie.
Ti-ai terminat munca?
Ti s-a incheiat o relaie?
Nu mai locuiesti in acea casa?
Trebuie sa pleci intr-o calatorie?...
Poti petrece mult timp din prezentul tau, cufundandu-te in “de ce”uri, de a revedea caseta si a incerca sa dezlegi cum si pentru ce motiv se intampla cutare si cutare lucru.
Dar te vei consuma degeaba si la nesfarsit, caci in viata, tu, eu, prietenii, fiii, fratii tai, noi toti, ne indreptam inevitabil catre a inchide capitole, catre a da pagina, a termina etape sau momente din viata, si de a merge inainte.
Nu ne putem afla in prezent, ducand dorul trecutului. Nici macar intrebandu-ne “de ce”. Ceea ce s-a intamplat, s-a intamplat, si trebuie sa ne eliberam, si sa ne desprindem de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolesceni intarziati, nici angajati ai unor firme care nu mai exista, nici sa pastram legaturi cu cei care nu vor sa aibe legaturi cu noi.
Faptele trec, si trebuie lasate sa treaca!
De aceea, cateodata, este asa de important sa distrugem amintiri, sa facem un cadou, sa ne schimbam casa, sa rupem hartiile si sa aruncam documente vechi.
Schimbarile externe pot simboliza procese interioare de evolutie: a uita, a se desprinde, a se avanta. In viata, nimeni nu joaca cu cartile insemnate, asa ca ai de invatat cum sa pierzi si cum sa castigi. Trebuie sa ne eliberam, sa dam pagina si sa traim numai cu ceea ce ne ofera prezentul.
Trecutul a trecut.
Nu astepta sa ti-l dea nimeni inapoi, nu te astepta sa te recunoasca nimeni, nu astepta ca, vreodata, cineva sa-si dea seama cine ai fost. Lasa deoparte resentimentele. Repetarea cu incapatanare a “filmului tau personal” ii va face rau sufletului inimii, si te va invenina cu amar.
Viata nu se afla decat inainte, niciodata inapoi. Daca treci prin viata lasand “usi deschise” pentru orice eventualitate, niciodata nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trai ziua de astazi cu multumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ti le scoti din suflet? Posibilitati de a te intoarce? La ce? Nevoie de explicatii? Cuvinte nerostite? Taceri care au invadat cuvintele?
Daca le poti infrunta chiar acum, fa-o. Daca nu, lasa-le sa se duca, inchide capitolele! Spune-ti tie insuti ca nu le mai vrei inapoi. Dar nu din mandrie sau orgoliu, ci pentru ca TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inima, din acea incapere, din acea casa, din acel birou, din acea meserie.
Tu insuti nu mai esti cel de acum doua zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu exista nimic catre care sa te intorci, inchide usa, da pagina, inchide ciclul. Nici tu nu vei fi acelasi, nici mediul la care te intorci nu va fi acelasi, caci nimic nu ramane imobil sau static in viata. Pentru sanatatea ta mintala si sufleteasca, desprinde-te de ceea ce nu se mai regaseste in viata ta.
Adu-ti aminte ca nimeni si nimic nu este indispensabil. Nicio persoana, niciun loc, nicio munca. Nimic nu este vital pentru a trai, pentru ca atunci cand ai venit pe lume, ai venit singur.
A te desprinde este un proces de invatare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ti aminte, nimic si nimeni nu sunt indispensabili! Este numai obicei, rutina, nevoie. Deci, inchide, incheie, curata, arunca, oxigeneaza, desprinde-te, scutura-te, elibereaza-te.
Sunt multe cuvinte care inseamna sanatate mintala, si oricare vei alege, te va ajuta sa mergi inainte in liniste.
Asta e viata!
(Postat dintr-un mail trimis de nepoata mea Ina )

Saturday, November 7, 2009

În căutarea magnoliilor înflorite, pe cărările Iaşului

Cu mulţi ani in urmă mi-am făcut un obicei, bun aş zice, ca in orice început de primavară, sfârşit de martie sau început de aprilie, depinde de cât de grea a fost iarna, să fac un tur să văd de aproape magnoliile înflorite. Îmi spun de multe ori că le-am mai văzut, că nu e o noutate pentru mine dar nu mă atrag numai fluturările catifelate alb-gălbui ale florilor ci şi locurile în care le găsesc, locuri care cu timpul am invăţat să le simt ca fiind “ale mele”.
Prima oprire o fac in faţa Palatului Roznovanu. Pe strada Ştefan cel Mare mă aflu in faţa unei venerabile instituţii, Primaria şi de fiecare dată un fior mă incearcă la gândul că aş putea să fiu apostrofată de personalul care asigură paza (până acum nu mi s-a intâmplat să fiu în vreun fel interpelată) pentru că mă apropiu nesăbuit de mult de această minune a naturii care mă face să visez cu ochii deschişi: iată, fizic mă aflu faţă in faţă cu Catedrala Mitropolitană, maiestuasă apariţie chiar dacă astăzi pare un venerabil invalid in atele care de multa vreme aşteaptă vindecarea dar uitându-mă la magnolia inflorită, mă las purtată de ochii minţii într-o grădină japoneză. Cum n-am fost niciodată în Ţara Soarelui Răsare, poate numai în vis, regret doar că aceste prea delicate flori de origine asiatica au o perioadă de înflorire atat de scurtă.
Îmi urmez calea pe Ştefan cel Mare înspre Palatul Culturii şi după ce mă închin trecând de Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi îmi amintesc de Dimitrie Cantemir, domnitorul-cărturar ce-şi doarme acolo somnul ocrotit de sfinţi, in faţa Prefecturii salut din mers mai multe magnolii tinere care şi-au imbrăcat ramurile cu florile-fluturi.
Iau un mijloc de transport din faţa Magazinului Moldova, de curând devenit Mall, că trebuie să traversez Podu-Roş apoi pasarela spre CUG şi să trec pe la Spitalul de Recuperare unde am descoperit de câţiva ani arbori de magnolii, care fiind mai tineri abia dacă au câteva inflorescenţe şi chiar mă bucur când văd că nu am ratat intâlnirea cu aceste flori pe care am invăţat să le iubesc.
Mai ştiu o magnolie uriaşă pe care n-o pot vedea in fiecare an in perioada de înflorire dat fiind faptul că se află pe o alee in faţa porţii cimitirului eroilor de la Eternitate şi îmi este de multe ori ceva mai greu să ajung în Tătăraşi , acest cartier nu este în drumul meu şi cum spirala timpului îşi îngustează cochilia
de la an la an , voi ajunge probabil să mă bucur de vederea unui singur arbust, căci dacă am văzut o floare e ca şi cum le-am văzut pe toate, nu-i aşa?

Monday, April 6, 2009

Primăvară, primăvară...

Ei da, e primăvară! Pomii firavi au adus toate sevele pământului să îngraşe mugurii rotunzi care au pleznit rând pe rând sub razele călduţe ale soarelui şi au deschis minuni de buchete de flori albe şi roz care innundă aerul cu dulci-amărui miresme.
Călătorim cu autocarul pe ruta Atena-Iaşi. Lume pestriţă, bagaje peste bagaje, ( chiar m-am ales cu geanta de voiaj ruptă din cauza greutăţilor trântite peste ea şi asta încă de la drumul spre Atena,păcat, era nou-nouţă), turişti puţini şi mulţi oameni veniţi din insulele greceşti, de la muncă, spre casele în care vor aştepta să petreacă Sărbătoarea Sfântă de Paşte, în special spre nordul Moldovei dar şi către alte destinaţii din ţară.
Aglomeraţie mare, căldură şi miros de trupuri încălzite în amestec cu mirosul mâncării primite la plecare de la firma de transport.
Câteun sandwich cu caşcaval, salam şi salată verde, suc de fructe cu cola şi un croissant.
Plecăm la drum de la 6,30 dimineaţa. Opriri dese până la Salonic unde s-au ocupat toate locurile din autocar.
Pe ici, pe colo, câteun tânăr (şi nu numai) se ghemuieşte în scaunul neâncăpător şi încearcă să moţăie, muzica dată destul de tare şi zumzăitul călătorilor, însă, nefiind favorabile acestei intenţii.
Încep să se înfiripe conversaţii între călători... de unde vine fiecare, spre ce localitate merge, apoi urmează întrebări despre familie, copii, soţi şi chiar despre nepoţi căci sunt şi multe persoane de vârsta a doua spre a treia în autocar.
Ascult, fără să vreau, ce discută doamna din spatele meu, (o ucraineancă simpatică ce a avut emoţii la vamă pentru că nu ceruse permis de liberă trecere prin Bulgaria şi prin România şi cei doi şoferi împreună cu câţiva călători o speriaseră că va fi debarcată la vamă la Kulata) cu un domn care era din Oradea şi care călătorise foarte mult prin ţară şi în afară. Domnul îi spunea despre faptul că tinerii se bucură pe moment de un câştig mai mare în străinătate decât în ţara de origine dar că aceştia uită de faptul că timpul trece foarte repede, vine vremea pensionării şi dacă nu ai nicio formă de protecţie socială, puterea de muncă scade natural şi angajatorii de azi vor vrea mâine persoane tot mai tinere, chiar dacă au mai puţină experienţă, pentru că pot fi plătite cu mai puţini bani şi nu cer să le fie achitate asigurările sociale, deci nu vor avea la rândul lor dreptul la pensie.
Ascult şi în sinea mea îi dau dreptate acestui domn şi mă gândesc că lumea s-a schimbat foarte mult acum, după cum spune şi domnul în cauză, trebuie să ne ferim de noii cavaleri ai acestor vremuri, cavaleri care nu mai poartă armură, ci costum, cămaşă şi cravată ( aceasta fiind sabia lor – cravata chiar are formă de sabie), să ne ferim de cei care se spală pe mâini după ce merg la toaletă ( sunt şi cei care trebuie să se spele înainte, căci lucrează din greu şi le sunt mâinile murdare şi şi-ar murdări lenjeria intimă dacă n-ar face-o dar de aceştia nu trebuie să ne temem) pentru că pe urmă vin, se aşează la birou şi-şi rod unghiile gândind cum să ne facă să scoatem banii din buzunare, portofele, conturi sau pe unde se vor mai găsi ei.
Criza financiară şi de ce formă o mai fi îşi face loc pe fugă în discuţiile tot mai aprinse ale călătorilor. Încep să simt o umbră de invidie căci multe persoane reuşesc să adoarmă dar nu durează prea mult şi mă prinde în sfârşit somnul binefăcător şi visez pomi înfloriţi şi pajişti înverzite şi la mine a venit primăvara în somn!

Sunday, February 1, 2009

Mătuşa Casuca

Mariana, Nunuca şi Geta cele trei copile ale familiei Margineanu erau obişnuite cu vizitele Casucăi în casa părinţilor lor din Iaşi,la sfârşitul anilor '50. Casuca, o femeie nu prea tânără, simplă, cu prea puţină cultură dar cu o inimă mare, s-a ataşat de aceasta familie şi venea des să se intereseze de sănătatea membrilor familiei şi devenise cu timpul un fel de bunică acceptată ad-hoc. Cu atât mai mult cu cât mama fetelor, casnică fiind, nu prea avea cu cine să mai despice firul în patru cât timp soţul ei era plecat prin ţară în delegaţii prelungite ocazionate de meseria de şofer.
Celor două fiice mai mari, Mariana şi Nunuca, cuminţi, ascultătoare şi prea ocupate cu studiul, nu li se părea nimic neobişnuit în faptul că de multe ori Casuca stătea destul de mult de vorbă cu mama lor dar cea mică, Geta, nu mai putea de curiozitate şi era de fiecare dată frământată de gândul că mama ei şi Casuca ar fi avut ceva secrete la care ea nu avea nicicum acces.
Într-o bună zi, Geta a zărit-o prin fereastra camerei pe Casuca apropiindu-se de casa lor şi pe loc a fulgerat-o un gând năstruşnic: cum ar putea auzi ce vorbesc în "taină" mama ei, madam Aneta, cu Casuca şi a alergat la bucătărie ascunzându-se sub pat.
Mătuşa Casuca venise să-i povestească Anetei, în timp ce era servită cu cafea, apă şi dulceaţă, că nu cu multă vreme în urmă, chemase acasă la ea un sobar ca să-i cureţe coşul sobei şi din vorbă în vorbă a aflat că sobarul era văduv şi cum şi ea era văduvă de foarte mulţi ani i-a zis sobarului să rămână la ea. Tocmai fusese la Mitropolie unde pusese un acatist să le fie dezlegate cununiile, ei şi iubitului sobar. Si-i mai spuse Casuca d-nei Margineanu ca era sobarul inalt si frumos si mandru exact ca dl. Margineanu.(in realitate acesta era mic, slab si brunet cu o umbra de mustacioara creionata deasupra buzei subtiri de sus, pe cand dl Margineanu era un bucovinean inalt, voinic si cu parul roscat).
Mama fetelor a considerat, conform concepţiilor vremii, că mătuşa Casuca putea fi un exemplu negativ pentru educaţia tinerelor ei copile şi i-a cerut pe un ton ferm să nu le mai calce pragul casei niciodata, explicându-i că o crezuse femeie serioasă dar că s-a simţit înşelată în aşteptările ei.
Seara, când capul familiei Margineanu sosi de la muncă, a întrebat după cum îi era obiceiul, ce s-a mai întâmplat peste zi în lipsa lui şi Geta a început să povestească toată discuţia ce avesese loc între mama ei şi Casuca cu lux de amănunte. Astfel a aflat şi mama că zgâtioara ei de copilă a asistat nevăzută şi neauzită de ea şi Casuca, la modul în care o certase pe mătuşă. De atunci n-au mai auzit niciodată de Casuca.

Sunday, December 23, 2007

Sărbători cu bine!

FIŢI GATA SĂ PRIMIŢI PE DOMNUL,
ÎN ZIUA SFÂNTULUI CRĂCIUN !
Vasile VOICULESCU
Colind I

Din mii de falnice regine
Ce stăpâneau peste pământ
A fost aleasă o fecioară
Să întrupeze Duhul Sfânt.
Sfioasă, blândă şi cuminte,
O biată fată din popor
A zămislit, necunoscută,
Pe marele Mântuitor.
Şi-n ieslea umedului Staul
Pe-un braţ de paie S-a născut
Acel ce-avea puteri să frângă
Păcatul greu de la-nceput.
Lăsând de-o parte împăraţii
Cei plini de oşti şi slujitori
Întreaga Domnului mărire
S-a coborât peste păstori.
El, Mesia Izbăvitorul
Trimisul Tatălui din Cer
S-a ridicat sub ocrotirea
Şi-n casa unui biet dulgher.
Căci harul pururi se revarsă
Pe cel sărac, cinstit şi bun...
...Fiţi gata să primiţi pe Domnul
În ziua Sfântului Crăciun
Colind II

Trup, tu dormi ?
Somnul te paşte?
Suflete, scoal' şi cunoaşte
Luminos prunc că se naşte
Din palatul Treimii
In peştera inimii
Dar pruncul cine mi-i?
E Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maica sfântă-n braţe ţină-L,
Sfântul Duh cu drag alină-L,
Ingerii cu raze-nchină-L.
Eu nu dorm, trupul lin spune,
Ci-ncleştat de-o grea minune
Stau în mută rugăciune.
Să mă mişc nu se cuvine,
Ci cu harul care vine
Raiul tot se află-n mine.
Colind III

În coliba întunecată
Din carne şi os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge,
Ci El însuşi, trup şi sânge,
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut Cer strălucit
Pe bolta de mărgărit
Iar în ea soare şi stele
Cu Arhangheli printre ele.
În mijloc Tron luminos
Şi pe el, Domnul Hristos,
Care mult se bucura
Duhul Sfânt s-alătura
Şi acolo rămânea
Şi acum şi pururea.
Şi noi Doamne, ne-am sculat
Colibele am curăţat
Uşi, ferestre, toate-s noi
Doamne, intră şi la noi !
Simplicitate

Păstorii au văzut lumina
Şi cei dintâi au alergat…
N-au stat să caute pricina
Ci umiliţi s-au închinat.

Târziu, când cei trei Magi sosiră,
Cu ochii sus la Steaua lor
Nedumeriţi se sfătuiră…
Şi întrebară pe-un păstor.

De nu le vrea ciobanul bine
Şi-n staul nu-i călăuzea,
n-ar fi ştiut cui să se-nchine
căci copilaşu-n fân dormea.