Cu mulţi ani in urmă mi-am făcut un obicei, bun aş zice, ca in orice început de primavară, sfârşit de martie sau început de aprilie, depinde de cât de grea a fost iarna, să fac un tur să văd de aproape magnoliile înflorite. Îmi spun de multe ori că le-am mai văzut, că nu e o noutate pentru mine dar nu mă atrag numai fluturările catifelate alb-gălbui ale florilor ci şi locurile în care le găsesc, locuri care cu timpul am invăţat să le simt ca fiind “ale mele”.
Prima oprire o fac in faţa Palatului Roznovanu. Pe strada Ştefan cel Mare mă aflu in faţa unei venerabile instituţii, Primaria şi de fiecare dată un fior mă incearcă la gândul că aş putea să fiu apostrofată de personalul care asigură paza (până acum nu mi s-a intâmplat să fiu în vreun fel interpelată) pentru că mă apropiu nesăbuit de mult de această minune a naturii care mă face să visez cu ochii deschişi: iată, fizic mă aflu faţă in faţă cu Catedrala Mitropolitană, maiestuasă apariţie chiar dacă astăzi pare un venerabil invalid in atele care de multa vreme aşteaptă vindecarea dar uitându-mă la magnolia inflorită, mă las purtată de ochii minţii într-o grădină japoneză. Cum n-am fost niciodată în Ţara Soarelui Răsare, poate numai în vis, regret doar că aceste prea delicate flori de origine asiatica au o perioadă de înflorire atat de scurtă.
Îmi urmez calea pe Ştefan cel Mare înspre Palatul Culturii şi după ce mă închin trecând de Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi îmi amintesc de Dimitrie Cantemir, domnitorul-cărturar ce-şi doarme acolo somnul ocrotit de sfinţi, in faţa Prefecturii salut din mers mai multe magnolii tinere care şi-au imbrăcat ramurile cu florile-fluturi.
Iau un mijloc de transport din faţa Magazinului Moldova, de curând devenit Mall, că trebuie să traversez Podu-Roş apoi pasarela spre CUG şi să trec pe la Spitalul de Recuperare unde am descoperit de câţiva ani arbori de magnolii, care fiind mai tineri abia dacă au câteva inflorescenţe şi chiar mă bucur când văd că nu am ratat intâlnirea cu aceste flori pe care am invăţat să le iubesc.
Mai ştiu o magnolie uriaşă pe care n-o pot vedea in fiecare an in perioada de înflorire dat fiind faptul că se află pe o alee in faţa porţii cimitirului eroilor de la Eternitate şi îmi este de multe ori ceva mai greu să ajung în Tătăraşi , acest cartier nu este în drumul meu şi cum spirala timpului îşi îngustează cochilia
de la an la an , voi ajunge probabil să mă bucur de vederea unui singur arbust, căci dacă am văzut o floare e ca şi cum le-am văzut pe toate, nu-i aşa?
Saturday, November 7, 2009
Monday, April 6, 2009
Primăvară, primăvară...
Ei da, e primăvară! Pomii firavi au adus toate sevele pământului să îngraşe mugurii rotunzi care au pleznit rând pe rând sub razele călduţe ale soarelui şi au deschis minuni de buchete de flori albe şi roz care innundă aerul cu dulci-amărui miresme.
Călătorim cu autocarul pe ruta Atena-Iaşi. Lume pestriţă, bagaje peste bagaje, ( chiar m-am ales cu geanta de voiaj ruptă din cauza greutăţilor trântite peste ea şi asta încă de la drumul spre Atena,păcat, era nou-nouţă), turişti puţini şi mulţi oameni veniţi din insulele greceşti, de la muncă, spre casele în care vor aştepta să petreacă Sărbătoarea Sfântă de Paşte, în special spre nordul Moldovei dar şi către alte destinaţii din ţară.
Aglomeraţie mare, căldură şi miros de trupuri încălzite în amestec cu mirosul mâncării primite la plecare de la firma de transport.
Câteun sandwich cu caşcaval, salam şi salată verde, suc de fructe cu cola şi un croissant.
Plecăm la drum de la 6,30 dimineaţa. Opriri dese până la Salonic unde s-au ocupat toate locurile din autocar.
Pe ici, pe colo, câteun tânăr (şi nu numai) se ghemuieşte în scaunul neâncăpător şi încearcă să moţăie, muzica dată destul de tare şi zumzăitul călătorilor, însă, nefiind favorabile acestei intenţii.
Încep să se înfiripe conversaţii între călători... de unde vine fiecare, spre ce localitate merge, apoi urmează întrebări despre familie, copii, soţi şi chiar despre nepoţi căci sunt şi multe persoane de vârsta a doua spre a treia în autocar.
Ascult, fără să vreau, ce discută doamna din spatele meu, (o ucraineancă simpatică ce a avut emoţii la vamă pentru că nu ceruse permis de liberă trecere prin Bulgaria şi prin România şi cei doi şoferi împreună cu câţiva călători o speriaseră că va fi debarcată la vamă la Kulata) cu un domn care era din Oradea şi care călătorise foarte mult prin ţară şi în afară. Domnul îi spunea despre faptul că tinerii se bucură pe moment de un câştig mai mare în străinătate decât în ţara de origine dar că aceştia uită de faptul că timpul trece foarte repede, vine vremea pensionării şi dacă nu ai nicio formă de protecţie socială, puterea de muncă scade natural şi angajatorii de azi vor vrea mâine persoane tot mai tinere, chiar dacă au mai puţină experienţă, pentru că pot fi plătite cu mai puţini bani şi nu cer să le fie achitate asigurările sociale, deci nu vor avea la rândul lor dreptul la pensie.
Ascult şi în sinea mea îi dau dreptate acestui domn şi mă gândesc că lumea s-a schimbat foarte mult acum, după cum spune şi domnul în cauză, trebuie să ne ferim de noii cavaleri ai acestor vremuri, cavaleri care nu mai poartă armură, ci costum, cămaşă şi cravată ( aceasta fiind sabia lor – cravata chiar are formă de sabie), să ne ferim de cei care se spală pe mâini după ce merg la toaletă ( sunt şi cei care trebuie să se spele înainte, căci lucrează din greu şi le sunt mâinile murdare şi şi-ar murdări lenjeria intimă dacă n-ar face-o dar de aceştia nu trebuie să ne temem) pentru că pe urmă vin, se aşează la birou şi-şi rod unghiile gândind cum să ne facă să scoatem banii din buzunare, portofele, conturi sau pe unde se vor mai găsi ei.
Criza financiară şi de ce formă o mai fi îşi face loc pe fugă în discuţiile tot mai aprinse ale călătorilor. Încep să simt o umbră de invidie căci multe persoane reuşesc să adoarmă dar nu durează prea mult şi mă prinde în sfârşit somnul binefăcător şi visez pomi înfloriţi şi pajişti înverzite şi la mine a venit primăvara în somn!
Călătorim cu autocarul pe ruta Atena-Iaşi. Lume pestriţă, bagaje peste bagaje, ( chiar m-am ales cu geanta de voiaj ruptă din cauza greutăţilor trântite peste ea şi asta încă de la drumul spre Atena,păcat, era nou-nouţă), turişti puţini şi mulţi oameni veniţi din insulele greceşti, de la muncă, spre casele în care vor aştepta să petreacă Sărbătoarea Sfântă de Paşte, în special spre nordul Moldovei dar şi către alte destinaţii din ţară.
Aglomeraţie mare, căldură şi miros de trupuri încălzite în amestec cu mirosul mâncării primite la plecare de la firma de transport.
Câteun sandwich cu caşcaval, salam şi salată verde, suc de fructe cu cola şi un croissant.
Plecăm la drum de la 6,30 dimineaţa. Opriri dese până la Salonic unde s-au ocupat toate locurile din autocar.
Pe ici, pe colo, câteun tânăr (şi nu numai) se ghemuieşte în scaunul neâncăpător şi încearcă să moţăie, muzica dată destul de tare şi zumzăitul călătorilor, însă, nefiind favorabile acestei intenţii.
Încep să se înfiripe conversaţii între călători... de unde vine fiecare, spre ce localitate merge, apoi urmează întrebări despre familie, copii, soţi şi chiar despre nepoţi căci sunt şi multe persoane de vârsta a doua spre a treia în autocar.
Ascult, fără să vreau, ce discută doamna din spatele meu, (o ucraineancă simpatică ce a avut emoţii la vamă pentru că nu ceruse permis de liberă trecere prin Bulgaria şi prin România şi cei doi şoferi împreună cu câţiva călători o speriaseră că va fi debarcată la vamă la Kulata) cu un domn care era din Oradea şi care călătorise foarte mult prin ţară şi în afară. Domnul îi spunea despre faptul că tinerii se bucură pe moment de un câştig mai mare în străinătate decât în ţara de origine dar că aceştia uită de faptul că timpul trece foarte repede, vine vremea pensionării şi dacă nu ai nicio formă de protecţie socială, puterea de muncă scade natural şi angajatorii de azi vor vrea mâine persoane tot mai tinere, chiar dacă au mai puţină experienţă, pentru că pot fi plătite cu mai puţini bani şi nu cer să le fie achitate asigurările sociale, deci nu vor avea la rândul lor dreptul la pensie.
Ascult şi în sinea mea îi dau dreptate acestui domn şi mă gândesc că lumea s-a schimbat foarte mult acum, după cum spune şi domnul în cauză, trebuie să ne ferim de noii cavaleri ai acestor vremuri, cavaleri care nu mai poartă armură, ci costum, cămaşă şi cravată ( aceasta fiind sabia lor – cravata chiar are formă de sabie), să ne ferim de cei care se spală pe mâini după ce merg la toaletă ( sunt şi cei care trebuie să se spele înainte, căci lucrează din greu şi le sunt mâinile murdare şi şi-ar murdări lenjeria intimă dacă n-ar face-o dar de aceştia nu trebuie să ne temem) pentru că pe urmă vin, se aşează la birou şi-şi rod unghiile gândind cum să ne facă să scoatem banii din buzunare, portofele, conturi sau pe unde se vor mai găsi ei.
Criza financiară şi de ce formă o mai fi îşi face loc pe fugă în discuţiile tot mai aprinse ale călătorilor. Încep să simt o umbră de invidie căci multe persoane reuşesc să adoarmă dar nu durează prea mult şi mă prinde în sfârşit somnul binefăcător şi visez pomi înfloriţi şi pajişti înverzite şi la mine a venit primăvara în somn!
Sunday, February 1, 2009
Mătuşa Casuca
Mariana, Nunuca şi Geta cele trei copile ale familiei Margineanu erau obişnuite cu vizitele Casucăi în casa părinţilor lor din Iaşi,la sfârşitul anilor '50. Casuca, o femeie nu prea tânără, simplă, cu prea puţină cultură dar cu o inimă mare, s-a ataşat de aceasta familie şi venea des să se intereseze de sănătatea membrilor familiei şi devenise cu timpul un fel de bunică acceptată ad-hoc. Cu atât mai mult cu cât mama fetelor, casnică fiind, nu prea avea cu cine să mai despice firul în patru cât timp soţul ei era plecat prin ţară în delegaţii prelungite ocazionate de meseria de şofer.
Celor două fiice mai mari, Mariana şi Nunuca, cuminţi, ascultătoare şi prea ocupate cu studiul, nu li se părea nimic neobişnuit în faptul că de multe ori Casuca stătea destul de mult de vorbă cu mama lor dar cea mică, Geta, nu mai putea de curiozitate şi era de fiecare dată frământată de gândul că mama ei şi Casuca ar fi avut ceva secrete la care ea nu avea nicicum acces.
Într-o bună zi, Geta a zărit-o prin fereastra camerei pe Casuca apropiindu-se de casa lor şi pe loc a fulgerat-o un gând năstruşnic: cum ar putea auzi ce vorbesc în "taină" mama ei, madam Aneta, cu Casuca şi a alergat la bucătărie ascunzându-se sub pat.
Mătuşa Casuca venise să-i povestească Anetei, în timp ce era servită cu cafea, apă şi dulceaţă, că nu cu multă vreme în urmă, chemase acasă la ea un sobar ca să-i cureţe coşul sobei şi din vorbă în vorbă a aflat că sobarul era văduv şi cum şi ea era văduvă de foarte mulţi ani i-a zis sobarului să rămână la ea. Tocmai fusese la Mitropolie unde pusese un acatist să le fie dezlegate cununiile, ei şi iubitului sobar. Si-i mai spuse Casuca d-nei Margineanu ca era sobarul inalt si frumos si mandru exact ca dl. Margineanu.(in realitate acesta era mic, slab si brunet cu o umbra de mustacioara creionata deasupra buzei subtiri de sus, pe cand dl Margineanu era un bucovinean inalt, voinic si cu parul roscat).
Mama fetelor a considerat, conform concepţiilor vremii, că mătuşa Casuca putea fi un exemplu negativ pentru educaţia tinerelor ei copile şi i-a cerut pe un ton ferm să nu le mai calce pragul casei niciodata, explicându-i că o crezuse femeie serioasă dar că s-a simţit înşelată în aşteptările ei.
Seara, când capul familiei Margineanu sosi de la muncă, a întrebat după cum îi era obiceiul, ce s-a mai întâmplat peste zi în lipsa lui şi Geta a început să povestească toată discuţia ce avesese loc între mama ei şi Casuca cu lux de amănunte. Astfel a aflat şi mama că zgâtioara ei de copilă a asistat nevăzută şi neauzită de ea şi Casuca, la modul în care o certase pe mătuşă. De atunci n-au mai auzit niciodată de Casuca.
Celor două fiice mai mari, Mariana şi Nunuca, cuminţi, ascultătoare şi prea ocupate cu studiul, nu li se părea nimic neobişnuit în faptul că de multe ori Casuca stătea destul de mult de vorbă cu mama lor dar cea mică, Geta, nu mai putea de curiozitate şi era de fiecare dată frământată de gândul că mama ei şi Casuca ar fi avut ceva secrete la care ea nu avea nicicum acces.
Într-o bună zi, Geta a zărit-o prin fereastra camerei pe Casuca apropiindu-se de casa lor şi pe loc a fulgerat-o un gând năstruşnic: cum ar putea auzi ce vorbesc în "taină" mama ei, madam Aneta, cu Casuca şi a alergat la bucătărie ascunzându-se sub pat.
Mătuşa Casuca venise să-i povestească Anetei, în timp ce era servită cu cafea, apă şi dulceaţă, că nu cu multă vreme în urmă, chemase acasă la ea un sobar ca să-i cureţe coşul sobei şi din vorbă în vorbă a aflat că sobarul era văduv şi cum şi ea era văduvă de foarte mulţi ani i-a zis sobarului să rămână la ea. Tocmai fusese la Mitropolie unde pusese un acatist să le fie dezlegate cununiile, ei şi iubitului sobar. Si-i mai spuse Casuca d-nei Margineanu ca era sobarul inalt si frumos si mandru exact ca dl. Margineanu.(in realitate acesta era mic, slab si brunet cu o umbra de mustacioara creionata deasupra buzei subtiri de sus, pe cand dl Margineanu era un bucovinean inalt, voinic si cu parul roscat).
Mama fetelor a considerat, conform concepţiilor vremii, că mătuşa Casuca putea fi un exemplu negativ pentru educaţia tinerelor ei copile şi i-a cerut pe un ton ferm să nu le mai calce pragul casei niciodata, explicându-i că o crezuse femeie serioasă dar că s-a simţit înşelată în aşteptările ei.
Seara, când capul familiei Margineanu sosi de la muncă, a întrebat după cum îi era obiceiul, ce s-a mai întâmplat peste zi în lipsa lui şi Geta a început să povestească toată discuţia ce avesese loc între mama ei şi Casuca cu lux de amănunte. Astfel a aflat şi mama că zgâtioara ei de copilă a asistat nevăzută şi neauzită de ea şi Casuca, la modul în care o certase pe mătuşă. De atunci n-au mai auzit niciodată de Casuca.
Sunday, December 23, 2007
Sărbători cu bine!
FIŢI GATA SĂ PRIMIŢI PE DOMNUL,
ÎN ZIUA SFÂNTULUI CRĂCIUN !
Vasile VOICULESCU
Colind I
Din mii de falnice regine
Ce stăpâneau peste pământ
A fost aleasă o fecioară
Să întrupeze Duhul Sfânt.
Sfioasă, blândă şi cuminte,
O biată fată din popor
A zămislit, necunoscută,
Pe marele Mântuitor.
Şi-n ieslea umedului Staul
Pe-un braţ de paie S-a născut
Acel ce-avea puteri să frângă
Păcatul greu de la-nceput.
Lăsând de-o parte împăraţii
Cei plini de oşti şi slujitori
Întreaga Domnului mărire
S-a coborât peste păstori.
El, Mesia Izbăvitorul
Trimisul Tatălui din Cer
S-a ridicat sub ocrotirea
Şi-n casa unui biet dulgher.
Căci harul pururi se revarsă
Pe cel sărac, cinstit şi bun...
...Fiţi gata să primiţi pe Domnul
În ziua Sfântului Crăciun
Colind II
Trup, tu dormi ?
Somnul te paşte?
Suflete, scoal' şi cunoaşte
Luminos prunc că se naşte
Din palatul Treimii
In peştera inimii
Dar pruncul cine mi-i?
E Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maica sfântă-n braţe ţină-L,
Sfântul Duh cu drag alină-L,
Ingerii cu raze-nchină-L.
Eu nu dorm, trupul lin spune,
Ci-ncleştat de-o grea minune
Stau în mută rugăciune.
Să mă mişc nu se cuvine,
Ci cu harul care vine
Raiul tot se află-n mine.
Colind III
În coliba întunecată
Din carne şi os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge,
Ci El însuşi, trup şi sânge,
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut Cer strălucit
Pe bolta de mărgărit
Iar în ea soare şi stele
Cu Arhangheli printre ele.
În mijloc Tron luminos
Şi pe el, Domnul Hristos,
Care mult se bucura
Duhul Sfânt s-alătura
Şi acolo rămânea
Şi acum şi pururea.
Şi noi Doamne, ne-am sculat
Colibele am curăţat
Uşi, ferestre, toate-s noi
Doamne, intră şi la noi !
Simplicitate
Păstorii au văzut lumina
Şi cei dintâi au alergat…
N-au stat să caute pricina
Ci umiliţi s-au închinat.
Târziu, când cei trei Magi sosiră,
Cu ochii sus la Steaua lor
Nedumeriţi se sfătuiră…
Şi întrebară pe-un păstor.
De nu le vrea ciobanul bine
Şi-n staul nu-i călăuzea,
n-ar fi ştiut cui să se-nchine
căci copilaşu-n fân dormea.
ÎN ZIUA SFÂNTULUI CRĂCIUN !
Vasile VOICULESCU
Colind I
Din mii de falnice regine
Ce stăpâneau peste pământ
A fost aleasă o fecioară
Să întrupeze Duhul Sfânt.
Sfioasă, blândă şi cuminte,
O biată fată din popor
A zămislit, necunoscută,
Pe marele Mântuitor.
Şi-n ieslea umedului Staul
Pe-un braţ de paie S-a născut
Acel ce-avea puteri să frângă
Păcatul greu de la-nceput.
Lăsând de-o parte împăraţii
Cei plini de oşti şi slujitori
Întreaga Domnului mărire
S-a coborât peste păstori.
El, Mesia Izbăvitorul
Trimisul Tatălui din Cer
S-a ridicat sub ocrotirea
Şi-n casa unui biet dulgher.
Căci harul pururi se revarsă
Pe cel sărac, cinstit şi bun...
...Fiţi gata să primiţi pe Domnul
În ziua Sfântului Crăciun
Colind II
Trup, tu dormi ?
Somnul te paşte?
Suflete, scoal' şi cunoaşte
Luminos prunc că se naşte
Din palatul Treimii
In peştera inimii
Dar pruncul cine mi-i?
E Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maica sfântă-n braţe ţină-L,
Sfântul Duh cu drag alină-L,
Ingerii cu raze-nchină-L.
Eu nu dorm, trupul lin spune,
Ci-ncleştat de-o grea minune
Stau în mută rugăciune.
Să mă mişc nu se cuvine,
Ci cu harul care vine
Raiul tot se află-n mine.
Colind III
În coliba întunecată
Din carne şi os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge,
Ci El însuşi, trup şi sânge,
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut Cer strălucit
Pe bolta de mărgărit
Iar în ea soare şi stele
Cu Arhangheli printre ele.
În mijloc Tron luminos
Şi pe el, Domnul Hristos,
Care mult se bucura
Duhul Sfânt s-alătura
Şi acolo rămânea
Şi acum şi pururea.
Şi noi Doamne, ne-am sculat
Colibele am curăţat
Uşi, ferestre, toate-s noi
Doamne, intră şi la noi !
Simplicitate
Păstorii au văzut lumina
Şi cei dintâi au alergat…
N-au stat să caute pricina
Ci umiliţi s-au închinat.
Târziu, când cei trei Magi sosiră,
Cu ochii sus la Steaua lor
Nedumeriţi se sfătuiră…
Şi întrebară pe-un păstor.
De nu le vrea ciobanul bine
Şi-n staul nu-i călăuzea,
n-ar fi ştiut cui să se-nchine
căci copilaşu-n fân dormea.
Sunday, December 16, 2007
Dragă tată,
Iartă-mă te rog că nu ţi-am scris de prea multă vreme şi uite că acum îmi este foarte greu să mă adun şi să-ţi scriu ce simt.
În seara asta la ora 23 şi 45 de minute se împlinesc 40 de zile de când ai scăpat de suferinţa de ani şi ani pe care ai suportat-o ca un adevarat soldat care a dus bărbăteşte bătălia cu viaţa şi chiar dacă fizic nu mai eşti cu noi, eu ştiu că moartea nu te-a invins, că nu ea a cîştigat lupta finală.
Ce aş putea să-ţi spun important din ceea ce simt şi tu să nu sti? Acum cîteva zeci de minute am primit de la D pozele de la priveghiul tău şi cele de după inmormântare şi mă doare sufletul că am mai multe poze cu tine de la priveghiul tău decât cu tine in viaţă, iartă-mă Doamne! dar cât de trist este lucrul acesta.
Te-am iubit tăticule drag şi dacă nu ţi-am arătat îndeajuns, acum regret; consolarea o găsesc în faptul de a-ţi putea vorbi în gând în oricare moment ştiind că tu îmi cunoşti gândul şi-l inţelegi.
Pot să spun cu mâna pe inimă că dacă mă doare despărţirea de tine, că n-o să mă mai cuprinzi în braţele tale iubitoare, că n-o să mă mai duci de mână (mâinile tale mari, mîngâietoare, ocrotitoare)(la propriu şi la figurat) prin viaţă, că o să-mi fie cumplit de dor de vocea ta dragă şi chiar dacă voi tresări ori de câte ori voi vedea o persoană care printr-un amănunt mi te va aduce în gând şi o să cred că a fost un vis urât moartea ta, chiar dacă de acum voi aduna doar amintiri despre tine şi nu amintiri cu tine, toate le pot înţelege şi o să le trec cu bine, cînd ştiu că tot de atâtea zile a încetat suferinţa ta fizică ce ai indurat-o ca un martir. Oameni care să suporte atâţia ani de suferinţă fizică, foarte mulţi în care nu te-ai plâns nimănui, se nasc pesemne foarte rar - tu vei rămâne pentru noi si prin asta un simbol. Iţi mulţumim pentru iubirea ta faţă de noi, pentru că ţi-a păsat de toţi şi de toate şi mai ales îi mulţumim lui Dumnezeu că te-a dăruit cu o inimă mare, dragul nostru, cel pe care prietenii l-au numit Szivem ( se citeşte "sivem" şi înseamna "inimă" in limba maghiară), nume ce l-ai onorat. Se spune că mărimea pumnului arată cât de mare este inima fiecăruia dintre noi, atunci cu adevărat ai avut o inimă mare şi iubitoare căci ţi-ai iubit inaintaşii, părinţii, surorile, fraţii, copiii, familia, nepoatele, nepoţii si strănepotul, iubirea ta a cuprins pe toţi oamenii (între care
ai iubit cel mai mult pe cei mici şi neajutoraţi), ţara aceasta cu istoria ei zbuciumată, locul natal, natura şi animalele şi în toate, conştient sau nu, l-ai iubit pe Dumnezeu, Cel care te primeşte in Sfintele Sale Braţe Iubitoare să te aline, să te legene şi să te odihnească.
Incă o dată scriu, te iubesc şi te iubim toţi, scumpul nostru tată Napolion,(Pol,sau Nonu sau Szivem, toate numele acestea sunt ale tale) mândria, rădăcina şi reazemul nostru pentru totdeauna şi-l rugăm şi noi pe Bunul Dumnezeu să ne ierte, să te ierte şi să te odihnească in pace! Amin.
În seara asta la ora 23 şi 45 de minute se împlinesc 40 de zile de când ai scăpat de suferinţa de ani şi ani pe care ai suportat-o ca un adevarat soldat care a dus bărbăteşte bătălia cu viaţa şi chiar dacă fizic nu mai eşti cu noi, eu ştiu că moartea nu te-a invins, că nu ea a cîştigat lupta finală.
Ce aş putea să-ţi spun important din ceea ce simt şi tu să nu sti? Acum cîteva zeci de minute am primit de la D pozele de la priveghiul tău şi cele de după inmormântare şi mă doare sufletul că am mai multe poze cu tine de la priveghiul tău decât cu tine in viaţă, iartă-mă Doamne! dar cât de trist este lucrul acesta.
Te-am iubit tăticule drag şi dacă nu ţi-am arătat îndeajuns, acum regret; consolarea o găsesc în faptul de a-ţi putea vorbi în gând în oricare moment ştiind că tu îmi cunoşti gândul şi-l inţelegi.
Pot să spun cu mâna pe inimă că dacă mă doare despărţirea de tine, că n-o să mă mai cuprinzi în braţele tale iubitoare, că n-o să mă mai duci de mână (mâinile tale mari, mîngâietoare, ocrotitoare)(la propriu şi la figurat) prin viaţă, că o să-mi fie cumplit de dor de vocea ta dragă şi chiar dacă voi tresări ori de câte ori voi vedea o persoană care printr-un amănunt mi te va aduce în gând şi o să cred că a fost un vis urât moartea ta, chiar dacă de acum voi aduna doar amintiri despre tine şi nu amintiri cu tine, toate le pot înţelege şi o să le trec cu bine, cînd ştiu că tot de atâtea zile a încetat suferinţa ta fizică ce ai indurat-o ca un martir. Oameni care să suporte atâţia ani de suferinţă fizică, foarte mulţi în care nu te-ai plâns nimănui, se nasc pesemne foarte rar - tu vei rămâne pentru noi si prin asta un simbol. Iţi mulţumim pentru iubirea ta faţă de noi, pentru că ţi-a păsat de toţi şi de toate şi mai ales îi mulţumim lui Dumnezeu că te-a dăruit cu o inimă mare, dragul nostru, cel pe care prietenii l-au numit Szivem ( se citeşte "sivem" şi înseamna "inimă" in limba maghiară), nume ce l-ai onorat. Se spune că mărimea pumnului arată cât de mare este inima fiecăruia dintre noi, atunci cu adevărat ai avut o inimă mare şi iubitoare căci ţi-ai iubit inaintaşii, părinţii, surorile, fraţii, copiii, familia, nepoatele, nepoţii si strănepotul, iubirea ta a cuprins pe toţi oamenii (între care
ai iubit cel mai mult pe cei mici şi neajutoraţi), ţara aceasta cu istoria ei zbuciumată, locul natal, natura şi animalele şi în toate, conştient sau nu, l-ai iubit pe Dumnezeu, Cel care te primeşte in Sfintele Sale Braţe Iubitoare să te aline, să te legene şi să te odihnească.
Incă o dată scriu, te iubesc şi te iubim toţi, scumpul nostru tată Napolion,(Pol,sau Nonu sau Szivem, toate numele acestea sunt ale tale) mândria, rădăcina şi reazemul nostru pentru totdeauna şi-l rugăm şi noi pe Bunul Dumnezeu să ne ierte, să te ierte şi să te odihnească in pace! Amin.
Friday, November 2, 2007
Pe afara vopsit gardul... (stiti Dvs. continuarea)
Data actiunii: sambata 15 septembrie a acestui an de gratie, 2007.
Locul unde se petrece actiunea: Oficiul starii civile Iasi
Personaje principale: A.M. si R. care vin in fata ofiterului starii civile si a martorilor sa le fie intarit legamantul de dragoste pe viata
Personaje secundare, martorii fericitului eveniment: onorabilii parintii ei si-ai lui, maritii nasi si distinsii invitati
Narator: hestia
Dupa mai bine de o saptamana de vreme rece, chiar friguroasa, sambata 15 septembrie 2007 si-a aratat frumusetea inceputului de toamna in toata puterea cuvantului. La orele 16 suntem invitati sa luam parte la fericitul eveniment, casatoria civila a fostei noastre colege de birou A.M. cu R., la care am raspuns cu nedisimulata bucurie, caci cu adevarat este o mare bucurie sa te impartasesti din dragostea a doi tineri care-si unesc destinele pentru totdeauna, asa spera ei si noi le dorim asta din toata inima.
Locatia Oficiului starii civile din Iasi este foarte bine aleasa, in imediata apropiere a Pietei Unirii, nume cu greutate istorica pentru noi toti, intr-un fost palat construit in anul 1786 si care a fost sediul celei dintai primarii a batranului oras. Cladirea minunat restaurata acum catava vreme are doua intrari, una prin parc, iar cealalta este intrarea principala in zilele de lucru cand nu se oficiaza casatorii, amandoua foarte impunatoare.
La ora hotarata inceperii ceremoniei ne-am adunat in fata intrarii dinspre parc si intregul alai voios a pasit in anticamera.
N-as sti sa va spun in ce fel au fost impresionati cei din jurul meu, dar sincer va spun ca n-am vazut un decor mai prozaic acolo unde te asteptai cel mai putin sa-l gasesti - pe peretele din dreapta, aliniate ca la cazarma o serie de vechi fişete metalice, vopsite jalnic (poate erau de pe vremea construirii palatului, atunci doar valoarea istorica justifica prezenta lor in acest spatiu); in fata acestora o masa joasa, simpla, fara nimic pe ea, o sala de asteptare fara ferestre, luminata ca vai de lume, o atmosfera care numai nu incurajeaza infaptuirea unui act atat de solemn ca acela la care ne doream a fi partasi. (poate ca persoanele fara pic de imaginatie si respect fata de cei ce le trec pragul, care au ingramadit ca-ntr-o magazie acele fişete, sa vrea ca cei ce nu sunt prea siguri de sentimentele lor sa se intoarca din cale, mai stii?).
Dupa ce-am fost invitati sa trecem in sala de ceremonii in care se oficiaza cununia civila a tuturor celor ce doresc s-o faca, iata ca in loc sa ridicam ochii spre d-na ofiter de stare civila, trebuie sa ni-i indreptam in jos sa nu cadem caci cateva trepte ne intrerup brusc inaintarea si ne obliga sa ne smerim. Cei doi tineri au fost chemati in fata, li s-au alaturat parintii si nasii, iar noi, invitatii, ne-am grupat in apropierea lor.
D-na ofiter de stare civila statea cu spatele la singura fereastra acoperita de jaluzele verticale (care se potriveau ca nuca-n perete decorului) si repeta ca un mecanism pe jumatate stricat, cu o voce mica, obosita de cate cununii oficiase pe parcursul zilei, cuvenitele pasaje din lege dupa ce s-a asigurat ca "de buna voie si nesiliti de nimeni…" s.a.m.d., in timp ce se auzea in surdina marsul nuptial. (colega noastra A.M. a marturisit dupa cateva saptamani ca nici n-a auzit sa se fi cantat ). Dupa terminarea ceremonialului am alergat catre intrarea din fata unde i-am asteptat pe miri sa treaca pe sub bolta de flori "construita " adhoc, i-am felicitat pe tinerii insuratei, toate in mare viteza, ca trebuia sa lasam locul perechii urmatoare care urma sa treaca prin aceleasi furci caudine ca si cea dinainte, prin aceasta locatie in care romantismul a murit inainte de a se naste, cum se mai spune.
Data actiunii: sambata 15 septembrie a acestui an de gratie, 2007.
Locul unde se petrece actiunea: Oficiul starii civile Iasi
Personaje principale: A.M. si R. care vin in fata ofiterului starii civile si a martorilor sa le fie intarit legamantul de dragoste pe viata
Personaje secundare, martorii fericitului eveniment: onorabilii parintii ei si-ai lui, maritii nasi si distinsii invitati
Narator: hestia
Dupa mai bine de o saptamana de vreme rece, chiar friguroasa, sambata 15 septembrie 2007 si-a aratat frumusetea inceputului de toamna in toata puterea cuvantului. La orele 16 suntem invitati sa luam parte la fericitul eveniment, casatoria civila a fostei noastre colege de birou A.M. cu R., la care am raspuns cu nedisimulata bucurie, caci cu adevarat este o mare bucurie sa te impartasesti din dragostea a doi tineri care-si unesc destinele pentru totdeauna, asa spera ei si noi le dorim asta din toata inima.
Locatia Oficiului starii civile din Iasi este foarte bine aleasa, in imediata apropiere a Pietei Unirii, nume cu greutate istorica pentru noi toti, intr-un fost palat construit in anul 1786 si care a fost sediul celei dintai primarii a batranului oras. Cladirea minunat restaurata acum catava vreme are doua intrari, una prin parc, iar cealalta este intrarea principala in zilele de lucru cand nu se oficiaza casatorii, amandoua foarte impunatoare.
La ora hotarata inceperii ceremoniei ne-am adunat in fata intrarii dinspre parc si intregul alai voios a pasit in anticamera.
N-as sti sa va spun in ce fel au fost impresionati cei din jurul meu, dar sincer va spun ca n-am vazut un decor mai prozaic acolo unde te asteptai cel mai putin sa-l gasesti - pe peretele din dreapta, aliniate ca la cazarma o serie de vechi fişete metalice, vopsite jalnic (poate erau de pe vremea construirii palatului, atunci doar valoarea istorica justifica prezenta lor in acest spatiu); in fata acestora o masa joasa, simpla, fara nimic pe ea, o sala de asteptare fara ferestre, luminata ca vai de lume, o atmosfera care numai nu incurajeaza infaptuirea unui act atat de solemn ca acela la care ne doream a fi partasi. (poate ca persoanele fara pic de imaginatie si respect fata de cei ce le trec pragul, care au ingramadit ca-ntr-o magazie acele fişete, sa vrea ca cei ce nu sunt prea siguri de sentimentele lor sa se intoarca din cale, mai stii?).
Dupa ce-am fost invitati sa trecem in sala de ceremonii in care se oficiaza cununia civila a tuturor celor ce doresc s-o faca, iata ca in loc sa ridicam ochii spre d-na ofiter de stare civila, trebuie sa ni-i indreptam in jos sa nu cadem caci cateva trepte ne intrerup brusc inaintarea si ne obliga sa ne smerim. Cei doi tineri au fost chemati in fata, li s-au alaturat parintii si nasii, iar noi, invitatii, ne-am grupat in apropierea lor.
D-na ofiter de stare civila statea cu spatele la singura fereastra acoperita de jaluzele verticale (care se potriveau ca nuca-n perete decorului) si repeta ca un mecanism pe jumatate stricat, cu o voce mica, obosita de cate cununii oficiase pe parcursul zilei, cuvenitele pasaje din lege dupa ce s-a asigurat ca "de buna voie si nesiliti de nimeni…" s.a.m.d., in timp ce se auzea in surdina marsul nuptial. (colega noastra A.M. a marturisit dupa cateva saptamani ca nici n-a auzit sa se fi cantat ). Dupa terminarea ceremonialului am alergat catre intrarea din fata unde i-am asteptat pe miri sa treaca pe sub bolta de flori "construita " adhoc, i-am felicitat pe tinerii insuratei, toate in mare viteza, ca trebuia sa lasam locul perechii urmatoare care urma sa treaca prin aceleasi furci caudine ca si cea dinainte, prin aceasta locatie in care romantismul a murit inainte de a se naste, cum se mai spune.
Thursday, November 1, 2007
Minuni in vremea noastra
Recunoasteti ca sunteti incitati de acest titlu? Cred ca va ganditi ca o sa fac referire la vreun eveniment neobisnuit petrecut de curand, in zilele de sarbatoare, legat de numele Sf Cuvioase Parascheva. Mi-ar fi placut sa pot sa va impartasesc o atare minune.
Ce urmeaza sa va spun este despre cu totul si cu totul alt subiect, care pe unii dintre noi ne "arde" in mai multe feluri.
Au trecut zilele fierbinti de vara, toamna isi facea simtita prezenta si angajatii RAJAC (si/sau cei de la CET), inarmati cu masini de taiat asfalt, tirnacoape si lopeti, au inceput atacul asupra cartierului Alexandru Cel Bun, descoperind ochilor toata increngatura de tevi ce statea cuminte ascunsa de privirile noastre curioase. Nimic deosebit pana acum. Sigur ca nu-si puteau face treaba cand era bine si cald afara, au fost nevoiti sa astepte ploile aducatoare de racoare binecuvantata, ceea ce au si facut.
Vedeti doar ca timpul a trecut si a tot trecut ( ce altceva putea sa faca?) si a venit frigul si au inceput problemele pentru locatarii blocurilor in apropierea carora se incerca timid inlocuirea tevilor de alimentare cu apa calda si cu caldura pentru cei ce inca sunt racordati la sistemul centralizat de furnizare a apei calde si a agentului termic pentru incalzire (atat de timid incat acum ca a inceput sezonul friguros, pe langa pretul marit al gigacaloriei vom plati si pierderile cauzate de faptul ca tevile nefiind acoperite se racesc mult mai usor, o alta "metoda" a celor care ne impun sub diferite forme cheltuieli tot mai mari).
Locatarii blocului in care si mama mea locuieste, au mai primit o lovitura sub centura pentru ca tocmai cand incepusera gradele din termometre sa plece ca pasarile calatoare spre tinuturi mai calde, li s-a luat gigacalorimetrul spre verificare metrologica, asa ca era un motiv determinant sa nu poata primi caldura.
Iaca mare minune, puteti spune ca la noi acestea sunt in nota obisnuita, totdeauna se pune caruta inaintea cailor, ce mare branza?
Eheeei, alta e minunea, ca dragii angajati ai RAJAC (sau CET) au schimbat tevile de apa calda ale unui bloc in care toti locatarii si-au pus centrala de apartament! Haaaaaaaaa! Haaaaaaa! Stiu din sursa sigura, de asta ma incumet sa va spun cum merg lucrurile pe la noi.
Recunoasteti ca sunteti incitati de acest titlu? Cred ca va ganditi ca o sa fac referire la vreun eveniment neobisnuit petrecut de curand, in zilele de sarbatoare, legat de numele Sf Cuvioase Parascheva. Mi-ar fi placut sa pot sa va impartasesc o atare minune.
Ce urmeaza sa va spun este despre cu totul si cu totul alt subiect, care pe unii dintre noi ne "arde" in mai multe feluri.
Au trecut zilele fierbinti de vara, toamna isi facea simtita prezenta si angajatii RAJAC (si/sau cei de la CET), inarmati cu masini de taiat asfalt, tirnacoape si lopeti, au inceput atacul asupra cartierului Alexandru Cel Bun, descoperind ochilor toata increngatura de tevi ce statea cuminte ascunsa de privirile noastre curioase. Nimic deosebit pana acum. Sigur ca nu-si puteau face treaba cand era bine si cald afara, au fost nevoiti sa astepte ploile aducatoare de racoare binecuvantata, ceea ce au si facut.
Vedeti doar ca timpul a trecut si a tot trecut ( ce altceva putea sa faca?) si a venit frigul si au inceput problemele pentru locatarii blocurilor in apropierea carora se incerca timid inlocuirea tevilor de alimentare cu apa calda si cu caldura pentru cei ce inca sunt racordati la sistemul centralizat de furnizare a apei calde si a agentului termic pentru incalzire (atat de timid incat acum ca a inceput sezonul friguros, pe langa pretul marit al gigacaloriei vom plati si pierderile cauzate de faptul ca tevile nefiind acoperite se racesc mult mai usor, o alta "metoda" a celor care ne impun sub diferite forme cheltuieli tot mai mari).
Locatarii blocului in care si mama mea locuieste, au mai primit o lovitura sub centura pentru ca tocmai cand incepusera gradele din termometre sa plece ca pasarile calatoare spre tinuturi mai calde, li s-a luat gigacalorimetrul spre verificare metrologica, asa ca era un motiv determinant sa nu poata primi caldura.
Iaca mare minune, puteti spune ca la noi acestea sunt in nota obisnuita, totdeauna se pune caruta inaintea cailor, ce mare branza?
Eheeei, alta e minunea, ca dragii angajati ai RAJAC (sau CET) au schimbat tevile de apa calda ale unui bloc in care toti locatarii si-au pus centrala de apartament! Haaaaaaaaa! Haaaaaaa! Stiu din sursa sigura, de asta ma incumet sa va spun cum merg lucrurile pe la noi.
Subscribe to:
Posts (Atom)
