În căutarea magnoliilor înflorite, pe cărările Iaşului

Cu mulţi ani in urmă mi-am făcut un obicei, bun aş zice, ca in orice început de primavară, sfârşit de martie sau început de aprilie, depinde de cât de grea a fost iarna, să fac un tur să văd de aproape magnoliile înflorite. Îmi spun de multe ori că le-am mai văzut, că nu e o noutate pentru mine dar nu mă atrag numai fluturările catifelate alb-gălbui ale florilor ci şi locurile în care le găsesc, locuri care cu timpul am invăţat să le simt ca fiind “ale mele”.
Prima oprire o fac in faţa Palatului Roznovanu. Pe strada Ştefan cel Mare mă aflu in faţa unei venerabile instituţii, Primaria şi de fiecare dată un fior mă incearcă la gândul că aş putea să fiu apostrofată de personalul care asigură paza (până acum nu mi s-a intâmplat să fiu în vreun fel interpelată) pentru că mă apropiu nesăbuit de mult de această minune a naturii care mă face să visez cu ochii deschişi: iată, fizic mă aflu faţă in faţă cu Catedrala Mitropolitană, maiestuasă apariţie chiar dacă astăzi pare un venerabil invalid in atele care de multa vreme aşteaptă vindecarea dar uitându-mă la magnolia inflorită, mă las purtată de ochii minţii într-o grădină japoneză. Cum n-am fost niciodată în Ţara Soarelui Răsare, poate numai în vis, regret doar că aceste prea delicate flori de origine asiatica au o perioadă de înflorire atat de scurtă.
Îmi urmez calea pe Ştefan cel Mare înspre Palatul Culturii şi după ce mă închin trecând de Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi îmi amintesc de Dimitrie Cantemir, domnitorul-cărturar ce-şi doarme acolo somnul ocrotit de sfinţi, in faţa Prefecturii salut din mers mai multe magnolii tinere care şi-au imbrăcat ramurile cu florile-fluturi.
Iau un mijloc de transport din faţa Magazinului Moldova, de curând devenit Mall, că trebuie să traversez Podu-Roş apoi pasarela spre CUG şi să trec pe la Spitalul de Recuperare unde am descoperit de câţiva ani arbori de magnolii, care fiind mai tineri abia dacă au câteva inflorescenţe şi chiar mă bucur când văd că nu am ratat intâlnirea cu aceste flori pe care am invăţat să le iubesc.
Mai ştiu o magnolie uriaşă pe care n-o pot vedea in fiecare an in perioada de înflorire dat fiind faptul că se află pe o alee in faţa porţii cimitirului eroilor de la Eternitate şi îmi este de multe ori ceva mai greu să ajung în Tătăraşi , acest cartier nu este în drumul meu şi cum spirala timpului îşi îngustează cochilia
de la an la an , voi ajunge probabil să mă bucur de vederea unui singur arbust, căci dacă am văzut o floare e ca şi cum le-am văzut pe toate, nu-i aşa?