Cutia de tabla

Veti zambi cu siguranta cand o sa va spun cum a reusit banala cutie de tabla de “Purina ONE” cu hrana pentru pisici sa-mi aminteasca de cutia MEA de tabla vopsita stralucitor, pe care-o duceam de maner (ce mi-a parut intotdeauna cam mic) si in care purtam zilnic (cand nu era vacanta, evident) pe strazile ce ma duceau la gradinita, pachetelul cu mancare invelit intr-un servet din panza frumos brodat si un nelipsit mar. Capacul era prins de cutie cu doua mici balamale (sa le zicem asa ca nu stiu de fapt cum se numesc acele puncte de prindere) care nu erau din cale-afara de rezistente dar daca una se strica era reparata usor cu un bold care se indoia sa nu iasa din locasul in care ar fi trebuit sa fie un mic nit.
Cam dupa acelasi principiu erau facute si penarele din tabla (am avut si penare din lemn) reparate in vremuri de restriste tot cu bolduri in care ma intepam cand umblam in ghiozdan dupa cate ceva.
Mi-am amintit acum si mi s-a facut dor de hartia albastru-inchis (care batea spre mov si era pe o fata lucioasa si pe cealalta , mata) in care inveleam cartile si caietele la fiecare inceput de trimestru cu atata grija, intai pe fata lucioasa pe urma pe cea mata(din lipsa de bani) si pe care lipeam etichetele cand pe mijloc, cand in coltul din dreapta sus, alta data in coltul din dreapta jos (sa nu fie monotonie, nu-i asa?), hartie ce-si schimba culoarea si capata franjuri pe margini pana la sfarsitul trimestrelor si care avea un miros inconfundabil.
E de vina primavara asta care a venit inca de asta-toamna de-mi vin de-a valma o multime de amintiri din vremea in care fugeam de la scoala cu colegii sa mergem la cules de toporasi ca trebuia sa facem”parfum” de toporasi ca de Paste mergeam fete si baieti cu stropitul si capatam oua de la care nu mai mancam decat galbenusul, care de la un moment dat ne cam statea in gat si ne apuca sughitatul.