Saturday, November 7, 2009

În căutarea magnoliilor înflorite, pe cărările Iaşului

Cu mulţi ani in urmă mi-am făcut un obicei, bun aş zice, ca in orice început de primavară, sfârşit de martie sau început de aprilie, depinde de cât de grea a fost iarna, să fac un tur să văd de aproape magnoliile înflorite. Îmi spun de multe ori că le-am mai văzut, că nu e o noutate pentru mine dar nu mă atrag numai fluturările catifelate alb-gălbui ale florilor ci şi locurile în care le găsesc, locuri care cu timpul am invăţat să le simt ca fiind “ale mele”.
Prima oprire o fac in faţa Palatului Roznovanu. Pe strada Ştefan cel Mare mă aflu in faţa unei venerabile instituţii, Primaria şi de fiecare dată un fior mă incearcă la gândul că aş putea să fiu apostrofată de personalul care asigură paza (până acum nu mi s-a intâmplat să fiu în vreun fel interpelată) pentru că mă apropiu nesăbuit de mult de această minune a naturii care mă face să visez cu ochii deschişi: iată, fizic mă aflu faţă in faţă cu Catedrala Mitropolitană, maiestuasă apariţie chiar dacă astăzi pare un venerabil invalid in atele care de multa vreme aşteaptă vindecarea dar uitându-mă la magnolia inflorită, mă las purtată de ochii minţii într-o grădină japoneză. Cum n-am fost niciodată în Ţara Soarelui Răsare, poate numai în vis, regret doar că aceste prea delicate flori de origine asiatica au o perioadă de înflorire atat de scurtă.
Îmi urmez calea pe Ştefan cel Mare înspre Palatul Culturii şi după ce mă închin trecând de Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi îmi amintesc de Dimitrie Cantemir, domnitorul-cărturar ce-şi doarme acolo somnul ocrotit de sfinţi, in faţa Prefecturii salut din mers mai multe magnolii tinere care şi-au imbrăcat ramurile cu florile-fluturi.
Iau un mijloc de transport din faţa Magazinului Moldova, de curând devenit Mall, că trebuie să traversez Podu-Roş apoi pasarela spre CUG şi să trec pe la Spitalul de Recuperare unde am descoperit de câţiva ani arbori de magnolii, care fiind mai tineri abia dacă au câteva inflorescenţe şi chiar mă bucur când văd că nu am ratat intâlnirea cu aceste flori pe care am invăţat să le iubesc.
Mai ştiu o magnolie uriaşă pe care n-o pot vedea in fiecare an in perioada de înflorire dat fiind faptul că se află pe o alee in faţa porţii cimitirului eroilor de la Eternitate şi îmi este de multe ori ceva mai greu să ajung în Tătăraşi , acest cartier nu este în drumul meu şi cum spirala timpului îşi îngustează cochilia
de la an la an , voi ajunge probabil să mă bucur de vederea unui singur arbust, căci dacă am văzut o floare e ca şi cum le-am văzut pe toate, nu-i aşa?

Monday, April 6, 2009

Primăvară, primăvară...

Ei da, e primăvară! Pomii firavi au adus toate sevele pământului să îngraşe mugurii rotunzi care au pleznit rând pe rând sub razele călduţe ale soarelui şi au deschis minuni de buchete de flori albe şi roz care innundă aerul cu dulci-amărui miresme.
Călătorim cu autocarul pe ruta Atena-Iaşi. Lume pestriţă, bagaje peste bagaje, ( chiar m-am ales cu geanta de voiaj ruptă din cauza greutăţilor trântite peste ea şi asta încă de la drumul spre Atena,păcat, era nou-nouţă), turişti puţini şi mulţi oameni veniţi din insulele greceşti, de la muncă, spre casele în care vor aştepta să petreacă Sărbătoarea Sfântă de Paşte, în special spre nordul Moldovei dar şi către alte destinaţii din ţară.
Aglomeraţie mare, căldură şi miros de trupuri încălzite în amestec cu mirosul mâncării primite la plecare de la firma de transport.
Câteun sandwich cu caşcaval, salam şi salată verde, suc de fructe cu cola şi un croissant.
Plecăm la drum de la 6,30 dimineaţa. Opriri dese până la Salonic unde s-au ocupat toate locurile din autocar.
Pe ici, pe colo, câteun tânăr (şi nu numai) se ghemuieşte în scaunul neâncăpător şi încearcă să moţăie, muzica dată destul de tare şi zumzăitul călătorilor, însă, nefiind favorabile acestei intenţii.
Încep să se înfiripe conversaţii între călători... de unde vine fiecare, spre ce localitate merge, apoi urmează întrebări despre familie, copii, soţi şi chiar despre nepoţi căci sunt şi multe persoane de vârsta a doua spre a treia în autocar.
Ascult, fără să vreau, ce discută doamna din spatele meu, (o ucraineancă simpatică ce a avut emoţii la vamă pentru că nu ceruse permis de liberă trecere prin Bulgaria şi prin România şi cei doi şoferi împreună cu câţiva călători o speriaseră că va fi debarcată la vamă la Kulata) cu un domn care era din Oradea şi care călătorise foarte mult prin ţară şi în afară. Domnul îi spunea despre faptul că tinerii se bucură pe moment de un câştig mai mare în străinătate decât în ţara de origine dar că aceştia uită de faptul că timpul trece foarte repede, vine vremea pensionării şi dacă nu ai nicio formă de protecţie socială, puterea de muncă scade natural şi angajatorii de azi vor vrea mâine persoane tot mai tinere, chiar dacă au mai puţină experienţă, pentru că pot fi plătite cu mai puţini bani şi nu cer să le fie achitate asigurările sociale, deci nu vor avea la rândul lor dreptul la pensie.
Ascult şi în sinea mea îi dau dreptate acestui domn şi mă gândesc că lumea s-a schimbat foarte mult acum, după cum spune şi domnul în cauză, trebuie să ne ferim de noii cavaleri ai acestor vremuri, cavaleri care nu mai poartă armură, ci costum, cămaşă şi cravată ( aceasta fiind sabia lor – cravata chiar are formă de sabie), să ne ferim de cei care se spală pe mâini după ce merg la toaletă ( sunt şi cei care trebuie să se spele înainte, căci lucrează din greu şi le sunt mâinile murdare şi şi-ar murdări lenjeria intimă dacă n-ar face-o dar de aceştia nu trebuie să ne temem) pentru că pe urmă vin, se aşează la birou şi-şi rod unghiile gândind cum să ne facă să scoatem banii din buzunare, portofele, conturi sau pe unde se vor mai găsi ei.
Criza financiară şi de ce formă o mai fi îşi face loc pe fugă în discuţiile tot mai aprinse ale călătorilor. Încep să simt o umbră de invidie căci multe persoane reuşesc să adoarmă dar nu durează prea mult şi mă prinde în sfârşit somnul binefăcător şi visez pomi înfloriţi şi pajişti înverzite şi la mine a venit primăvara în somn!

Sunday, February 1, 2009

Mătuşa Casuca

Mariana, Nunuca şi Geta cele trei copile ale familiei Margineanu erau obişnuite cu vizitele Casucăi în casa părinţilor lor din Iaşi,la sfârşitul anilor '50. Casuca, o femeie nu prea tânără, simplă, cu prea puţină cultură dar cu o inimă mare, s-a ataşat de aceasta familie şi venea des să se intereseze de sănătatea membrilor familiei şi devenise cu timpul un fel de bunică acceptată ad-hoc. Cu atât mai mult cu cât mama fetelor, casnică fiind, nu prea avea cu cine să mai despice firul în patru cât timp soţul ei era plecat prin ţară în delegaţii prelungite ocazionate de meseria de şofer.
Celor două fiice mai mari, Mariana şi Nunuca, cuminţi, ascultătoare şi prea ocupate cu studiul, nu li se părea nimic neobişnuit în faptul că de multe ori Casuca stătea destul de mult de vorbă cu mama lor dar cea mică, Geta, nu mai putea de curiozitate şi era de fiecare dată frământată de gândul că mama ei şi Casuca ar fi avut ceva secrete la care ea nu avea nicicum acces.
Într-o bună zi, Geta a zărit-o prin fereastra camerei pe Casuca apropiindu-se de casa lor şi pe loc a fulgerat-o un gând năstruşnic: cum ar putea auzi ce vorbesc în "taină" mama ei, madam Aneta, cu Casuca şi a alergat la bucătărie ascunzându-se sub pat.
Mătuşa Casuca venise să-i povestească Anetei, în timp ce era servită cu cafea, apă şi dulceaţă, că nu cu multă vreme în urmă, chemase acasă la ea un sobar ca să-i cureţe coşul sobei şi din vorbă în vorbă a aflat că sobarul era văduv şi cum şi ea era văduvă de foarte mulţi ani i-a zis sobarului să rămână la ea. Tocmai fusese la Mitropolie unde pusese un acatist să le fie dezlegate cununiile, ei şi iubitului sobar. Si-i mai spuse Casuca d-nei Margineanu ca era sobarul inalt si frumos si mandru exact ca dl. Margineanu.(in realitate acesta era mic, slab si brunet cu o umbra de mustacioara creionata deasupra buzei subtiri de sus, pe cand dl Margineanu era un bucovinean inalt, voinic si cu parul roscat).
Mama fetelor a considerat, conform concepţiilor vremii, că mătuşa Casuca putea fi un exemplu negativ pentru educaţia tinerelor ei copile şi i-a cerut pe un ton ferm să nu le mai calce pragul casei niciodata, explicându-i că o crezuse femeie serioasă dar că s-a simţit înşelată în aşteptările ei.
Seara, când capul familiei Margineanu sosi de la muncă, a întrebat după cum îi era obiceiul, ce s-a mai întâmplat peste zi în lipsa lui şi Geta a început să povestească toată discuţia ce avesese loc între mama ei şi Casuca cu lux de amănunte. Astfel a aflat şi mama că zgâtioara ei de copilă a asistat nevăzută şi neauzită de ea şi Casuca, la modul în care o certase pe mătuşă. De atunci n-au mai auzit niciodată de Casuca.