Thursday, March 29, 2007

Zambiti, va rog!

Dupa ce v-am intristat cu un subiect serios referitor la politica, iata ca azi mi-am propus sa va readuc zambetul pe buze povestindu-va o intamplare nostima din vremea in care eram angajata la o firma mare si lucram intr-un birou alaturi de cinci colege si un coleg de birou si aveam sefa de birou, pe d-na V.( sa-i zicem). N-o sa va povestesc in ce consta munca noastra, ca nu cred ca v-ar interesa dar tin sa va spun ca ne comportam la birou ca niste colegi normali intre care puteau exista relatii de prietenie, unii chiar ne aveam ca fratii si ne permiteam intre noi mici glume nevinovate de cele mai multe ori, care ne faceau sa fim mai destinsi dupa exploziile de ras ce se starneau adesea.
Intr-o buna zi, colegul nostru P., care era de cele mai multe ori initiatorul glumelor, s- a adresat colegei L. cu rugamintea ca aceasta sa iasa din birou, sa inchida usa si sa-l intrebe cum sta dupa usa. Zis si facut, L. a iesit din birou si de dincolo de usa, a intrebat:”P., cum stau?”. Raspunsul lui P. a fost ferm si la obiect:”ca o proasta!” insotit de un cor de rasete ale celor care am fost pe faza si am inteles ce se intamplase si cum cazuse L. in plasa intinsa de P.
Gluma nu s-a incheiat atunci, colega noastra L. ne-a povestit a doua zi , cum s-a dus acasa si s-a “razbunat” pe sotul ei trimitandu-l dupa usa si punandu-l s-o intrebe “cum stau L.?”, la care evident ca i-a spus ca sta “ca un prost” si pentru ca sotul lui L. s-a suparat de gluma nevinovata, aceasta i-a povestit ce a patit la randul ei la serviciu cu colegul P. Sigur ca ne-am distrat multa vreme pe tema asta si daca voiam sa ne amintim de gluma, spuneam imediat: “P. cum stau?” si biroul rasuna de rasetele noastre.

Monday, March 19, 2007

Fatarnicie, numele tau e politica
Uitandu-ma aseara la tv pe un post la care se faceau comentarii pe marginea filmului “Ticalosii” regizat de Serban Marinescu si regretand ca nu am stiut din vreme ce subiect era pus in discutie, ca sa urmaresc ce spun invitatii d-lui Mihai T, protagonisti ai filmului, actori si o actrita, regizorul, un ziarist si un politician, fost presedinte al PNL (nu dau numele lor aici). O sa va spun doar ca discutia ce se voia o analiza a filmului, a alunecat treptat si s-a transformat in “analiza democratiei” pe care o proclama sus si tare politicienii indiferent de partid in viata noastra cea de toate zilele.
Ce ne spune DEX spre intelegerea noastra, a celor ce nu facem politica dar pe care ne afecteaza punerea in practica a politicilor celor de la conducere si anume ca, democratia asta, dragii mei e o “formă de organizare şi de conducere politică a societăţii, care proclamă suveranitatea poporului.”O!!!!!!!!! Unde am mai auzit noi acestea? Vai, nu se poate, stati sa vedeti ce inca mai zice, cartea asta e aur curat nu alta!, cum ca democratia mai inseamna si “forma de guvernare a statului bazata pe separatia puterilor si pe votul universal”, va mai spun ceva si cu asta va dau gata, ca democratia poate fi si o ”metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la luarea deciziilor importante".
Pana aici teoria e frumoasa si de noi stiuta dar cu practica sa vedem cum stam (stam ca nu inaintam deloc): scopul politicii si a politicienilor evident, este si trebuie sa fie cucerirea puterii pentru a face sa functioneze legile care guverneaza democratia si mijlocul de a accede la putere care este? Castigarea voturilor si nu ale celor care sunt deja inregimentati in vreun partid, ca acelea se stiu in dreptul caror partide sau politicieni reprezentativi vor fi luate in calcul, ci ale celor fara de partid, ca mine si e mare numarul celor ca mine, al celor care devenim la fiecare ciclu electoral tinta celor care ne conduc si a celor ce vor sa ne conduca in viitor.
In timp ce ascultam parerile invitatilor d-lui Mihai T, ma gandeam ca politicianul care este in varful piramidei partidului din care face parte, si electoratul tinta, seamana cu doua personaje, EL= politicianul si EA=electoratul, sa zicem, EL care vrea s-o cucereasca pe EA (numai ca de regula sunt mai multi “EL” care vor s-o cucereasca pe EA) ca sa obtina nepretuitele voturi si incepe o perioada de curtare, numita campania electorala. Toti EL, fara exceptie, incep sa faca uz de armele de seductie care le sunt la indemna, de ipocrizie, falsitate, atitudine prefacuta, duplicitate, cu alte cuvinte toti sunt fatarnici, isi arata “iubirea” si intelegerea fata de Ea fara de care nu poate trai nimeni (ca politician bineinteles), fac promisiuni care mai de care mai “utopice” privind viitorul comun, fac “frumos” in fata EI pana o aduc acolo unde doresc, la urne sa “semneze” validarea investirii cu putere pentru EL= politicianul. Dupa aceea urmeaza o perioada in care sigur ca EL nu-si poate tine cuvantul dat fata de EA (pentru ca e de vina EL, cel dinainte care a fost in ciclul electoral precedent, care la randul lui nu a facut ce a promis) si urmeaza o convietuire cu convulsii dupa care la sfarsitul perioadei electorale, de obicei se pronunta "divortul" dintre EL si EA si un alt EL ii castiga “inima”(cititi voturile) EI la urmatoarele alegeri. Dupa modelul mai sus descris, viata particulara a politicienilor care sunt la putere sau care au fost la putere s-ar putea rezuma la un lung sir de casatorii esuate, politicieni care pe masura ce inainteaza in varsta au sotii din ce in ce mai tinere si se adreseaza “cu succes” unui electorat din ce in mai imbatranit.
Unii invitati au spus ca nu cred in dorinta de schimbare a politicienilor si nici in puterea electoratului de a schimba ceva atata timp cat partidele horatasc listele cu
reprezentantii lor care sa fie votati si cat cei care aleg nu au alta solutie, caci votul uninominal nu este (din motive pe care le intelegem bine) in practica electorala, mai ales si pentru faptul ca partidele de la putere si politicienii traiesc intr-o lume iar electoratul in marea lui majoritate in alta lume, paralela.
Parlamentul si Camera Deputatilor au ajuns in zilele noastre sa fie cele mai ravnite “statiuni de odihna si tratament”, unde tratamentul se face la bufet si odihna in plenul sedintelor (prin rotatie sa nu fie batatoare la ochi).
Dar ia sa mai lasam deoparte critica, dat fiind faptul ca acesti oameni ne-au aratat ca se poate muncii pana la atingerea scopului cu foarte multa tenacitate, ceea ce nu e un lucru de ici de colea, sa le urmam exemplul, apoi sa scriem pe cartonase pe care sa le agatam de clantele usilor ca la tinerii insuratei ce-si petrec luna de miere la hotel “ Do not disturb, please!” caci aceasta odihna e platita din greu pe bani publici (cui ii pasa de banii publici cu adevarat?), ca poate, cine stie? roata vietii se invarte si candva ne vom bucura prin reprezentantii nostrii de acest “Dolce far niente” pe viata, sa le susuram la ureche un cantecel de leagan "politichie, politichie draga-mi esti tu mie!" si sa le dorim tuturor:
Somn usor si odihniti-va bine, pana la campania ce vine!

Thursday, March 15, 2007

Familia mea ( puteti citi romanul) nu se teme de globalizare

Fiti atenti ce tema grozava si adeseori catalogata ca fiind foarte vasta mi-am ales azi. Nu o s-o studiez decat din punctul de vedere care-mi afecteaza familia si anume acela ca o sa devenim curand poligloti (ei as! vrea eu). Majoritatea membrilor familiei mele, destul de numeroasa dealtfel (pot sa spun neamul meu), cunoaste “aproximativ” doua limbi de circulatie internationala, franceza si engleza, pe alocuri germana.
De 15 ani studiem cu osardie limba spaniola dupa ureche in diversele ei forme cel mai bine reprezentata de telenovelele mexicane, sud-americane si spaniole dar nici limba portugheza (cea vorbita in Brazilia) nu ne este cu totul straina.
Astfel multi dintre copiii nostri si rude apropiate s-au hotarat sa invete limba la ea acasa, fratele meu cel mai mic studiaza de ani buni engleza-americana la NY impreuna cu toata familia lui, fiica mea limba germana, o nepoata greaca, altii cipriota, spaniola, italiana, portugheza si se pare ca mai au mult de invatat ca nu se hotarasc sa se intoarca acasa, s-ar putea sa fie un studiu care sa dureze toata viata, ca sa zic asa.
Sora mea mai mica M. are abilitati de comunicare in limba chineza in care “interpreteaza” foaarte frumos diverse cantece la cererea audientei, la aproape toate petrecerile de familie si care ne-ar dezamagi profund daca nu si-ar drege glasul cu putina bere sau nitelus alcool ca sa poata lua cu succes sunetele acute. Am aflat din surse demne de incredere ca aceasta limba mai mult se canta decat se vorbeste.
Dupa cum va spuneam, familia mea nu se teme de globalizare si va dau chiar un exemplu concret: cand au venit musafiri din Grecia cu ocazia casatoriei nepoatei mele I cu un tanar grec, nici unul nu ne-am facut de rusine neamul, am “vorbit” de ne-au durut mainile si ne-am imbogatit vocabularul si cu cateva cuvinte grecesti.
P.S. are dreptate vio, am uitat sa vorbesc si despre limba turca in care un nepot de verisoara vorbeste ca in limba materna ca a terminat nu stiu ce liceu de prestigiu din bucuresti, cu predare in limba turca. Asta e.

Tuesday, March 13, 2007

Pisica mea e scriitor(easa)

Mitzy e numele pisicutei mele ce are ochii de smarald, nasuc cu mustacioara alba si o petisoara gri (chiar pe nasuc) care-i da un aer dragalas si nevinovat, cu blanita colorata in gri si alb si e incaltata cu botosei albi in care-si ascunde cu maiestrie gherutele cand mi se urca in brate. Harnicuta cum este se apuca imediat de tors. Aceasta pisicuta a fost o biata pisica vagaboanda cum sunt multe pe lume si careia-i place si azi, dupa 5 ani de cand a ajuns in casa mea, sa manance paine goala. Cand vorbesc despre Mitzy trebuie sa folosesc diminutive ca e o pisica de format mic, dac-o vede cineva crede ca e un pui de pisica si nu una matura pe care cu greu am scos-o din perioada de calduri. Ei bine, aceasta pisicuta a ajuns la mine, “unde-i cald si bine” sa-i tina de urat batranului, alintatului si inca jucausului meu motan Pussy care stapaneste casa mea de 13 ani si care, odata cu trecerea timpului incepuse sa devina gras si somnoros si nu-l mai interesau decat orele de masa ca trecea apoi pe program de somn. Pusyy e, cred, un metis ca are o blanita cu fir lung, e alb ca barba lui Mos Craciun, pe cand mosul fuma pipa, pe alocuri cu pete galben-portocalii, pe frunte parca are desenat un fluture iar ochii sunt de chihlimbar stralucitor. Am facut toti ai casei si cei ce vin in vizita la noi de nenumarate ori cunostinta cu ghearele lui Pussy (pot zice fara sa gresesc, cangi) caci el ca un adevarat stapan isi apara cu bravura teritoriul.
Lui Mitzy ii place sa se urce noaptea pe masa mea de lucru si daca uit un creion sau un pix s-ar putea sa-l mai descopar doar cu ocazia curateniei de sambata sau de vara, eventual de iarna pus “bine” de pisicuta sub vreun covor. Noaptea trecuta a “scris” din nou pisica mea ca am gasit pe jos un pix si chiar si vechea mea masina de calcul era pe jos. Banuiesc ca Mitzy a avut de facut niste socoteli numai ca nu a gasit pe ce sa noteze rezultatul si s-a lasat pagubasa.
Cutia de tabla

Veti zambi cu siguranta cand o sa va spun cum a reusit banala cutie de tabla de “Purina ONE” cu hrana pentru pisici sa-mi aminteasca de cutia MEA de tabla vopsita stralucitor, pe care-o duceam de maner (ce mi-a parut intotdeauna cam mic) si in care purtam zilnic (cand nu era vacanta, evident) pe strazile ce ma duceau la gradinita, pachetelul cu mancare invelit intr-un servet din panza frumos brodat si un nelipsit mar. Capacul era prins de cutie cu doua mici balamale (sa le zicem asa ca nu stiu de fapt cum se numesc acele puncte de prindere) care nu erau din cale-afara de rezistente dar daca una se strica era reparata usor cu un bold care se indoia sa nu iasa din locasul in care ar fi trebuit sa fie un mic nit.
Cam dupa acelasi principiu erau facute si penarele din tabla (am avut si penare din lemn) reparate in vremuri de restriste tot cu bolduri in care ma intepam cand umblam in ghiozdan dupa cate ceva.
Mi-am amintit acum si mi s-a facut dor de hartia albastru-inchis (care batea spre mov si era pe o fata lucioasa si pe cealalta , mata) in care inveleam cartile si caietele la fiecare inceput de trimestru cu atata grija, intai pe fata lucioasa pe urma pe cea mata(din lipsa de bani) si pe care lipeam etichetele cand pe mijloc, cand in coltul din dreapta sus, alta data in coltul din dreapta jos (sa nu fie monotonie, nu-i asa?), hartie ce-si schimba culoarea si capata franjuri pe margini pana la sfarsitul trimestrelor si care avea un miros inconfundabil.
E de vina primavara asta care a venit inca de asta-toamna de-mi vin de-a valma o multime de amintiri din vremea in care fugeam de la scoala cu colegii sa mergem la cules de toporasi ca trebuia sa facem”parfum” de toporasi ca de Paste mergeam fete si baieti cu stropitul si capatam oua de la care nu mai mancam decat galbenusul, care de la un moment dat ne cam statea in gat si ne apuca sughitatul.